19.7 C
Iași
joi, iulie 16, 2026
Acasă Deschidere Accident rutier între o ambulanță și un autoturism. Au fost implicate 7...

Accident rutier între o ambulanță și un autoturism. Au fost implicate 7 persoane

287

@Un accident rutier grav a avut loc în această dimineață la ieșirea din orașul Hârlău spre municipiul Iași între o autospecială din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Botoșani și un autoturism@ În accident au fost implicate 7 persoane

În momentul producerii accidentului, în ambulanță se aflau un pacient minor și însoțitorul lui. Aceștia au fost transportați la spital cu o altă ambulanță. La spital a ajuns și șoferul autoturismului.

În urma unui apel primit prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, forțele de intervenție au fost alertate pentru gestionarea unui accident rutier produs la ieșirea din orașul Hârlău spre municipiul Iași, în care au fost implicate o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean și un autoturism.

La locul evenimentului s-a deplasat un echipaj din cadrul Punctului de Lucru Hârlău, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă (ASAS) și 4 militari, precum și două ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean Iași.

În accident au fost implicate 7 persoane. Pacientul minor transportat de ambulanța SAJ Botoșani și însoțitorul acestuia au fost preluați de un alt echipaj SAJ pentru continuarea transportului către unitatea medicală.

Conducătorul autoturismului implicat în accident, un bărbat în vârstă de 58 de ani, conștient, prezentând contuzie toraco-abdominală și escoriații la membrul superior stâng, a fost preluat de un echipaj SAJ și transportat la spital pentru investigații și îngrijiri medicale de specialitate.

Echipajele operative au asigurat măsurile specifice de prevenire și stingere a incendiilor, precum și siguranța zonei pe timpul intervenției.

Cazul a rămas în atenția autorităților pentru cercetări” , au transmis reprezentanții ISU Iași.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.