21.9 C
Iași
miercuri, august 12, 2026
Acasă Economic CAPDR și ADR Municipiul Chișinău finalizează proiectul ROMD00709. Rezultatele proiectului de consolidare...

CAPDR și ADR Municipiul Chișinău finalizează proiectul ROMD00709. Rezultatele proiectului de consolidare a capacității administrative și transfer de bune practici România–Republica Moldova

60

Centrul de Analiză și Planificare a Dezvoltării Regionale – CAPDR, în calitate de partener lider, și Agenția de Dezvoltare Regională a Municipiului Chișinău anunță finalizarea proiectului „Bune practici și transfer de cunoștințe pentru consolidarea capacității administrative în politica de dezvoltare regională între România și Republica Moldova” – ROMD00709, implementat în perioada august 2025–iulie 2026 și finanțat prin Programul Interreg NEXT România–Republica Moldova.

Proiectul a avut ca obiectiv consolidarea capacității instituționale a actorilor implicați în politica de dezvoltare regională, întărirea parteneriatului dintre structurile din România și Republica Moldova și crearea unui cadru comun de învățare, transfer de experiență și adaptare a mecanismelor de guvernanță teritorială.

Principalele activități și rezultate realizate:

  • conferința de lansare a proiectului, organizată la 11 septembrie 2025, la Palatul Republicii din Chișinău;
  • patru întâlniri tematice dedicate administrației publice, turismului, educației și mediului de afaceri, desfășurate la Ștefănești, Chișinău și Iași;
  • două schimburi de experiență privind bunele practici, accesarea fondurilor și identificarea partenerilor, organizate la Chișinău și Miroslava;
  • realizarea analizelor instituționale, a două manuale de management, a unui plan comun de acțiune și a activităților de formare prevăzute în proiect;
  • dezvoltarea platformei digitale de cooperare ro-md.capdr.ro, destinată susținerii relațiilor instituționale și multiplicării rezultatelor proiectului;
  • organizarea conferinței de închidere la 27 iulie 2026 și centralizarea activităților, intervențiilor și rezultatelor proiectului.

Prin activitățile implementate, proiectul a creat un cadru bilateral de cooperare între administrații publice, instituții de dezvoltare regională, mediul economic, instituții educaționale, organizații din turism și experți din cele două state. În etapa de sustenabilitate, CAPDR și ADR Municipiul Chișinău vor continua utilizarea rezultatelor, instrumentelor și platformei digitale realizate în cadrul proiectului, în concordanță cu obiectivele asumate și cu responsabilitățile instituționale ale partenerilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.