Copiii sunt invitați duminică în „Dumbrava Minunată”, la Amfiteatrul Palas – Iași, 12 iulie 2018

1502

Dacă este duminică, copiii primesc invitație la teatru și la distracție. În acest week-end se vor întâlni cu Lizuca și Patrocle, în „Dumbrava Minunată”.

O nouă duminică aduce motive de bucurie pentru prichindei. Pe 15 iulie 2018, de la ora 19.00, copiii vor descoperi cărările fermecate din „Dumbrava Minunată”, o dramatizare după Mihail Sadoveanu. Lizuca şi Patrocle, Zâna Închipuirii şi Regele Broaştelor o să-i surprindă, cu farmec şi umor, în interpretarea actorilor de la Ateneul Copiilor din Cluj-Napoca. Spectacolul se adresează copiilor cu vârsta între 4 şi 14 ani.

Biletele sunt puse în vânzare și pentru evenimentele programate în perioada 20 – 22 iulie. O nouă seară dedicată muzicii va fi vineri, pe 20 iulie. De la ora 20.00, invitată pe scena Amfiteatrului Palas va fi interpreta Alexandra Ușurelu. Cine nu a auzit de „Frumoasa și Bestia”? Prichindeii vor avea prilejul să îi întâlnească pe Bella și Bestia, dar și pe celelalte personaje, într-un spectacol susținut duminică, 22 iulie, de la ora 19.00, de Teatrul la Cinema București. Spectacolul de teatru interactiv este recomandat copiilor cu vârsta între 3 și 8 ani.

Biletele pot fi achiziționate de la Centrele Info Palas Mall sau online, pe site-ul www.palasmall.ro. Elevii, studenții și pensionarii beneficiază de un discount de 10%. Dacă vor fi condiții meteo nefavorabile, spectacolele vor fi reprogramate. Detalii vor fi postate pe pagina de Facebook Palas.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.