Politistii ieseni acuzati ca au batut un regizor au scapat de pedeapsa

1557

@ Curtea de Apel Iasi a decis sa-i achite definitiv pe cei 4 politisti de la Sectia 2 Politie care au fost  acuzati de procurori pentru ca l-au agresat pe regizorul de teatru Corneliu Pavaloi

Cei 4 politisti de la Sectia 2 Politie din municipiul Iasi trimisi in judecata de procurorii ieseni pentru  ca l-au agresat in data de 30.11.2014 pe regizorul de Teatru Corneliu Pavaloiu au fost achitati definitiv aseara de Curtea de Apel Iasi (vezi aici). Au fost trimisi in judecata pentru agresiune agentii Vasile Marius Toader, Andrei Marian Donose, si Neculai Crihan. Cel de-al patrulea politist trimis in judecata de procurori se numeste Mugurel Ionel Calancia si a fost acuzat de savarsirea infractiunii de  omisiunea sesizarii. Asta deoarece ar fi stiut de abuzul facut de colegii sai si nu a  procedat conform Legii. Faptele s-au petrecut pe data de 30.11.2014, cand Corneliu Pavaloiu s-a dus la autogara Codreanu pentru a lua un autobuz catre Bucuresti. Regizorul participase la o reuniune de familie in Iasi si voia sa pleca la Bucuresti. Paznicul autogarii i-a spus ca urmatorul autobuz catre Bucuresti urma sa plece la ora 1.30. Atunci, regizorul s-a indreptat catre un un autobuz din apropiere crezand ca acela este vehiculul care urma sa plece la 1.30, cu intentia de a astepta inauntru. A pus mana pe autobuz cu intentia de a  deschide usa iar acela a fost momentul in care  paznicul Autogarii Codreanu (autogara din fata Garii Mari din Iasi) a chemat Politia. Regizorul era insotit si de fratele sau. Se arata in rechizitoriu ca regizorul era sub  influenta bauturilor alcoolice. Agentii de politie au vrut sa-l legitimeze, acesta a refuzat, a scos buletinul dar nu a vrur sa le inmaneze politistilor actul de identitate. Regizorul le-a raspuns  ca simplul fapt ca sunt imbracati in uniforma de politisti nu este suficient pentru a proba faptul ca sunt angajati ai IPJL. De aceea, politistii au decis sa-l bage in autospeciala IPJ pentru a-l duce la Politie in vederea stabilirii identitatii.

A urmat  o lupta intre  regizor si politisti

Regizorul Corneliu Pavaloiu s-a opus iar politistii au fortat intrarea lui in autospeciala. „Când au ajuns lângă mașină, inculpatul Toader a deschis portiera culisantă, iar în acel moment persoana vătămată a început să se opună din toate puterile introducerii în autospeciala de poliție, cerându-i fratelui său să apeleze nr. 112, întrucât era victima unui abuz. Cei doi inculpați l-au prins de mâini și au încercat să îl introducă forțat în autospecială, însă forța fizică și determinarea persoanei vătămate, care încerca să întârzie cât mai mult introducerea sa în vehicul, în speranța că prin zonă ar trece alte persoane care să observe cum era abuzat sau că telefonul pe care fratele său ar fi trebuit să îl dea la 112 ar fi putut schimba situația. Pavaloi Corneliu  nu a încercat să lovească agenții de poliție, însă era agitat și își folosea întreaga energie fizică pentru a rezista manevrelor celor doi polițiști. La un moment dat inculpatului Toader i-a căzut stația de emisie-recepție și, știindu-l în spatele său pe fratele persoanei vătămate, l-a atenționat să o lase acolo”, au aratat procurorii.

Polistii au fost acuzati ca l-au lovit

Lupta dintre regizor si politisti a continuat iar regizorul a fost trantit la pamant. „Întrucât încercările de a-l urca normal în mașină pe Pavaloi Corneliu nu dădeau rezultate, acesta tot reușind să se prindă de portiera culisantă și de stâlpul din dreptul banchetei față, inculpatul Toader l-a dezechilibrat apăsând în spatele genunchiului piciorului stâng al persoanei vătămate, astfel încât Pavaloi Coneliu a ajuns cu spatele pe podeaua mașinii și cu picioarele spre afară, cu partea de sus a corpului cât de cât în interior. Cu toate acestea, în minutele următoare, Pavaloi Corneliu nu a renunțat și a opus rezistență din toate puterile, prinzându-se cum putea de barele care sprijineau banchetele sau de portieră, prinzându-se totodată cu picioarele de pragul autospecialei, la un moment dat îndoindu-le sub prag pentru a îngreuna astfel introducerea sa în mașină”, au mai aratat  anchetatorii.

Confruntarea fizica a continuat in masina iar Pavaloi a fost incatusat. Procurorii au stabilit ca „‘politistii i-au aplicat lovituri victimei peste corp și picioare din motive ce au depășit sfera imobilizării și au translat spre cea a exhibării atitudinii revanșarde”.

Nu s-a putut dovedi ca l-au lovit

Magistratii Judecatoriei au dispus achitarea politistilor deoarece nu s-a putut dovedi faptul ca regizorul a suferit leziuni ca urmare a unor lovituri aplicate de politisti. De altfel, a fost audiat si fratele regizorului care a spus ca nu a vazut faptul ca politistii l-au agresat pe Corneliu Pavaloi. „În ceea ce privește producerea leziunilor prin lovituri active, asupra cărora procurorul a insistat atât în cuprinsul rechizitoriului, cât și în cadrul audierii inculpaților, întrucât rezulta din actele medicale și medico-legale întocmite până atunci, instanța reține că, în practică, aspectele reținute în actele medico-legale pornesc de la declarațiile celui examinat cu privire la modalitatea în care leziunile vizibile au fost produse, concluziile certificatelor medico-legale fiind construite prin raportare la susținerile celui examinat, în sensul că leziunile se puteau sau nu produce în modalitatea expusă”, au aratat  magistratii Judecatoriei.

Prin urmare politistii au fost achitati deoarece leziunile de pe corp se puteau produce si cand regizorul s-a zbatut pentru a nu fi dus la sectie.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.