Decizie istorica! Un functionar din Iasi opreste cosmarul creditelor in franci elvetieni

2094

@ Aceasta sentinta va putea fi folosita de toti iesenii si nu numai, care platesc rate impovoratoare la creditele contractate in franci elvetieni @ In baza unei sentinte pronuntate de Curtea de Apel Cluj (aici sentinta), George Padure angajat la Agentia de Finantare a Investitiilor Rurale Iasi va plati  ratele la creditul in franci elvetieni la cursul din anul 2008, adica la 2,7 lei pentru un franc si nu la un curs de 4,2 lei cat a ajuns in prezent @ „Daca ma judecam la Iasi nu castigam. De aceea m-am zbatut sa ma judec in Vestul tarii. Aici la Iasi nu se castiga nimic”, a declarat George Padure pentru Dezvaluirea.ro

Cosmarul creditelor cu franci elvetieni poate lua sfarsit dupa o sentinta obtinuta recent de un iesean angajat la Agentia de Finantare a Investitiilor Rurale (AFIR). Impovarat de faptul ca ratele la creditului pe care l-a contractat in franci elvetieni in anul 2008 din cauza cresterii cursului de schimb George Padure a cerut ajutorul judecatorilor. Acesta a contractat in anul 2008 un credit in valoare de 129.000 franci elvetieni. La momentul in care a contractat creditul francul era cotat cu 2,4 lei iar dupa cum se stie de atunci si pana in prezent acesta a crescut pana la 4,2 lei. Odata cu cresterea cursului si ratele romanilor inclusiv a lui George Padure au devenit insuportabile.

A oprit cresterea francului

Din cauza cresterii cursului in toti acesti ani George Padure si sotia sa au platit pentru creditul respectiv, in plus circa 130.000 lei. De aceea, in luna septembrie 2018 acesta s-a adresat judecatorilor cerand sa i se recalculeze debitul catre banca astfel incat acesta sa fie calculat la cursul francului din anul 2008 cand a semnat contractul cu Banca Transilvania. De asemenea acesta a solicitat sa i se restituie si sumele achitate in plus. In data de 27.05.2019, Curtea de Apel Cjuj a admis in totalitate cererea lui George Padure si a dispus ca Banca Transilvania sa recalculeze debitul si ratele la un curs al francului de 2,7 lei. Mai mult decat atat judecatorii au dispus ca Banca Transilvania sa converteasca in lei creditul contractat de George Padure.  Mai trebuie precizat ca in contract era prevazut ca, in cazul in care valoarea francului va creste cu mai mult de 10 la suta fata de momentul in care s-a acordat imprumutul atunci creditul se converteste automat in lei.

„La Iasi nu castigam”

Banca nu a respectat aceasta clauza si a continuat sa calculeze ratele la cursul de schimb crescator al francului elvetian. ”Obligă pârâta (Banca Transilvania să restituie reclamanţilor toate sumele achitate în plus în urma aplicării conversiei în RON, în condiţiile arătate mai sus, a creditului acordat, plus dobânda legală aferentă, calculată de la data încasării şi până la data restituirii efective”, se arata in sentinta publicata de Curtea de Apel Cluj. Contactat telefonic de jurnalistii Dezvaluirea.ro, George Padure a spus ca a reusit sa castige acest proces deoarece s-a judecat la Cluj. ” Daca ma judecam la Iasi nu castigam. De aceea m-am zbatut sa ma judec in Vestul tarii. Aici la Iasi nu se castiga nimic. Acum Banca trebuie sa recalculeze totul si sa-mi dea banii inapoi”, a declarat George Padure.

Constantin MAZILU

 

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.