26.6 C
Iași
miercuri, august 12, 2026
Acasă Deschidere Fost polițist de la Crimă Organizată bătut cu sălbăticie de un afacerist....

Fost polițist de la Crimă Organizată bătut cu sălbăticie de un afacerist. Totul de la câțiva știuleți de porumb

3266
Tiberiu Stan și Constantin Chelaru
Tiberiu Stan și Constantin Chelaru

@ Constantin Chelaru, fost polițist BCCO Iași a fost bătut cu sălbăticie de Tiberiu Stan, un conoscut afacerist în domeniul agricol din județul Iași @ Chelaru a ajuns la Spitalul de Neurochirurgie cu fractură de craniu @ Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași cer arestarea preventivă a lui Tiberiu Stan @ Totul a plecat de la faptul că fostul polițist s-a oprit la marginea unui lan de porumb, proprietatea lui Stan, pentru a luat câțiva porumbi pentru fiert

Cei mai mulți dintre noi ne-am oprit măcar o dată la marginea unui lan de porumb și am luat câțiva știuleți pentru fiert, deși proprietatea privată trebuie respectată. Însă, indiferent de împrejurări, între un prejudiciu de câțiva lei și a lovi cu sălbăticie un om există o diferență uriașă. Violența nu poate fi justificată de câțiva știuleți de porumb. În data de 27 iulie,  Constantin Chelaru, în vârstă de 57 de ani, fost polițist de la Biroul de Combatere a Crimei Organizate (BCCO) se întorcea din Republica Moldova împreună cu un prieten și pe drum, în comuna Victoria s-a oprit la marginea unui lan de porumb, proprietatea fermierului Tiberiu Stan pentru a lua câțiva știuleți pentru fiert. A fost văzut de proprietar care s-a oprit și au început să se certe. Stan a reușit să-l lovească cu sălbăticie pe Chelaru care după aceea a ajuns la Spitalul de Neurochirurgie Nicole Oblu cu fractură de craniu. De asemenea acesta a mau suferit unele contuzii cerebrale și avea comisura bucală ruptă. Acesta se află în continuare în spital având o stare generală bună. Din păcate însă, are pierderi de memorie, nu-și amintește ce s-a întâmplat. După acest incident procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași au cerut ca acesta să fie arestat la domiciliu dar judecătorii au respins solicitarea dispunând plasarea acestuia sub control judiciar. ‘’La data de 29 iulie a.c., polițiștii din cadrul Secției nr. 3 Poliție Rurală Popricani au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat, de 40 de ani, bănuit de săvârșirea infracțiunii de lovirea sau alte violențe. Din investigațiile efectuate până în prezent, s-a constatat faptul că, la data de 27 iulie a.c., acesta, pe fondul unor discuții în contradictoriu, ar fi agresat fizic un bărbat, de 57 de ani, în timp ce se aflau pe marginea unui lan de porumb, din localitatea Victoria. La data de 30 iulie a.c., acesta a fost prezentat Judecătoriei Iași, astfel că instanța a dispus luarea măsurii controlului judiciar față de acesta, pentru 60 de zile’’, a transmis IPJ Iași.

În cursul zilei de astăzi, la Tribunal se va judeca contestația procurorilor (vezi aici) care insistă asupra cererii de arestare. Tiberiu Stan este un cunoscut agricultor din județul Iași. Acesta este vicepreședinte al Forumului APPR (Forumul Agricultorilor și Procesatorilor Profesioniști din România), reprezentând organizația din Iași (ACCPT/Grânarii Iași), fiind reales în Consiliul Director în 2024 și reconfirmat în 2026. Este administrator al exploatației agricole Evi Blossom, care lucrează aproximativ 1.600 de hectare în județul Iași.

Caracatița imobiliară din CL, blocată de votul PNL. Chirica, scos pe tușă de propriul partid

Constantin MAZILU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.