Constantin Hanț afaceristul care l-a ajutat pe Călin Georgescu are curaj numai când este în preajma ‘’candidatului’’. Când trebuie să treacă pragul DNA Iași i se activează instinctul de camuflaj, gluga trasă până peste ochelari, capul plecat și fuga de camerele de filmat. Astfel, vineri, 25 septembrie, Hanț a fost chemat din nou la DNA Iași, în dosarul „Vanbet”. Nu a vrut să spună niciun cuvânt jurnaliștilor. Mai mult, și-a acoperit fața cu gluga atât la intrare, cât și la ieșire, iar după mai puțin de o oră a părăsit sediul instituției. Amintim că Hanț este cercetat deoarece ar fi pretins și primit aproximativ 200.000 lei de la Bogos Fănel, disimulați printr-un contract de consultanță pentru a-l ajuta să-l schimbe din funcție pe Mihai Ponea șeful DSV Vaslui.
Constantin MAZILU



































