Gata! Fenechiu ramane cu milioanele primite spaga. Unui judecator i s-a facut mila de fostul ministru

8560

@ Un judecator de la instanta civila a anulat actele de executare silita intocmite de ANAF impotriva fostului ministru Relu Fenechiu @ ANAF demarase procedurile pentru recuperarea unui prejudiciu de circa 1 milion de euro intr-un dosar in care Fenechiu a fost condamnat intr-un dosar de coruptie al DNA @ “ Valorificarea acestor bunuri in conditiile unei procedure de vanzare silita este apta sa imi suprime principal sursa de venit”, s-a plans Fenechiu

Incurcate sunt caile justitiei in aceasta tara. Niste judecatori de la Inalta Curte de Casatie si Justitie si de la Tribunalul Bucuresti il condamna pe Relu Fenechiu la inchisoare si dispun recuperarea prejudiciilor de milioane de euro stabilite in dosarele de coruptie instrumentate de DNA, iar dupa aceea un alt judecator de la o instanta civila a decis ca deocamdata fostul ministru nu trebuie sa dea nici un ban inapoi. Astfel, pe data de 6.06.2018 adica in urma cu cateva zile, un magistrat de la Judecatoria Iasi a decis in dosarul 22685/245/2017 anularea somatiei si a procesului verbal de executare silita nr. A_EIS 3350/12/07.2017 intocmite de Agentia Nationala de Administrare Fiscala in dosarul in care statul trebuia sa recupereze spaga primita de Fenechiu de la firma Siveco, aproape 1 milion de euro. Culmea in acest dosar de coruptie instrumentat, dupa cum s-a precizat de DNA si inregistrat la Tribunalul Bucuresti cu nr. 37682/3/2016, Fenechiu a recunoscut toate faptele de coruptie care i-au fost imputate instanta fiind sesizata prin “acord de recunoastere a vinovatiei”. In acelasi acord de recunoastere a vinovatiei, Fenechiu semneaza ca este de acord si sa returneze banii primiti de la Siveco drept spaga pentru a facilita acestei firme incheierea unor contracte cu SC Antibiotice SA si Ministerul Justitiei. Mai mult decat atat, prin hotararea judecatoreasca pronuntata de Tribunalul Bucuresti si in care Fenechiu a fost condamnat la doi ani de inchisoare pentru trafic de influenta se si instituie sechestru pe niste bunuri imobile detinute de fostul ministru si de SC Fene Grup SA (in prezent Engeko) in municipiul Iasi dar si pe un autoturism marca BMW in vederea recuperarii banilor. Suma exacta care trebuie recuperata de stat este de 4.075.080 lei.

S-a razgandit, nu mai vrea sa dea banii inapoi

De altfel, in contestatia la executare formulata de Fenechiu la Judecatoria Iasi, acesta recunoaste inca o data ca trebuie sa dea banii inapoi dar a apelat la tot soiul de tertipuri juridice pentru a ramane cu banii. Si se vede faptul ca i-a mers. “In fapt in data de 14.11.2016 prin sentinta civila 37682/3/2016 a Tribunalului Bucuresti am fost condamnat la plata unor sume de bani confiscate in cuantum de 4.075.080 lei. Urmare a acestei decizii a fost emis titlul executoriu de catre ANAF si inceputa executarea silita”, a aratat Fenechiu, in contestatie.

Sa mai precizam ca procesul verbal de sechestru nr. A_EIS 3350/12/07.2017 pe care Dezvaluirea.ro il prezinta in exclusivitate, in fotocopie, instituie sechestru asiguratoriu pe actiunile pe care acesta le detine la firma Engeko. S-a trecut l-a sechestrarea bunurilor mobile ale fostului ministru al Transporturilor deoarece terenurile si casele fac obiectul unui dosar de partaj inregistrat de sotia fostului ministru si de asemenea aceste bunuri fac obiectul executarii silite si in alte dosare de coruptie in care a fost condamnat Fenechiu, cum ar fi de acum celebrul “Dosarul Transformatorul”.

“As muri de foame”

De asemenea, in contestatia la executare admisa de judecatori, Fenechiu se plange ca in cazul in care va ramane si fara dividentele de la Engeko va muri de foame. “Ori, in momentul de fata avand in vedere situatia particulara a subsemnatului, dividentele obtinute din societatile comerciale la care am participatii sunt singurele si principalele surse de venit iar sechestrarea si ulterior valorificarea acestor bunuri in conditiile unei procedure de vanzare silita este apta sa imi suprime principala sursa de venit”, s-a mai plans Fenechiu, iar judecatorul l-a crezut.
Prin urmare in acest dosar de executare ANAF va lua deocamdata o pauza. “Admite in parte contestatia lla executare formulate de contestatorul Relu Fenechiu in contradictoriu cu intimate ANAF-Serviciul Executari Silite Iasi. Anuleaza urmatoarele acte de executare silita intocmite de intimat: somatia si procesul verbal de sechestru pentru bunuri mobile nr. A_EIS 3350/12/07.2017”, se arata in hotararea data de magistratii din Iasi in urma contestatiei la executare depusa de Fenechiu.

Celelate dosare, alte prejudicii

Reamintim ca statul roman se chiunuie de ani de zile sa recupereze si prejudiciul in suma de 5,4 milioane lei (peste 1 milion de euro) stabilit de DNA in Dosarul Transformatorul. In acest dosar este vorba despre faptul ca SC Fene Grup SA a vandut catre compania Servicii Energetice Moldova , transformatoare de inalta tensiune, vechi si ruginite dar acestea i-au fost platite ca si cum ar fi fost noi. In dosarele de coruptie in care a fost trimis in judecata Fenechiu a fost condamnat la 5 ani de inchisoare a executat 3 ani si jumatate dar statul nu a recuperate nici un ban. In plus, Fenechiu mai este urmarit penal intr-un alt dosar deschis de DNA pe numele sau, al treilea, fiind acuzat ca in perioada 2008-2014 a primit tot de la o firma de IT suma de 4.300.000 de euro pentru a asigura finantarea de catre Ministerul Educatiei Nationale a etapei a V-a a Programului „Sistem Educational Informatizat” (SEI) si atribuirea contractului catre firma respectiva si derularea acestuia în bune conditii.
Constantin MAZILU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.