26.6 C
Iași
miercuri, august 12, 2026
Acasă Economic Investițiile IULIUS în Iași: Palas și Iulius Mall intră într-o nouă etapă...

Investițiile IULIUS în Iași: Palas și Iulius Mall intră într-o nouă etapă de dezvoltare, iar Family Market Tomești va fi finalizat anul acesta

134
Family Market

Iaşul este în continuare pe radarul investitorilor în imobiliare. IULIUS, una dintre cele mai active companii ieşene, a început remodelarea ansamblului Palas, dar și modernizarea Iulius Mall, iar în Tomești, continuă dezvoltarea unui nou Family Market.

La Palas, vorbim despre o investiție de aproximativ 80 de milioane de euro, sumă care ridică valoarea totală a capitalului infuzat în centrul oraşului la 400 de milioane de euro.

Esența intervenției nu stă însă în cifre, ci într-un principiu clar: optimizarea spațiilor existente, fără construirea de clădiri noi. Este o abordare prin care se va genera 16.000 mp de spații suplimentare, suprafața închiriabilă de retail crescând la aproximativ 80.000 mp.

Conceptul arhitectural poartă o semnătură de prestigiu mondial: biroul Foster + Partners. Atriumul va avea suprafețe vitrate generoase, care vor inunda interioarele cu lumină naturală și vor deschide o perspectivă panoramică spre Palatul Culturii.

Acest pas va aduce magazine mult așteptate. Proiectul de remodelare va diversifica oferta centrului comercial prin introducerea unor noi branduri și concepte din zona de retail, restaurante și entertainment, alături de amenajări suplimentare în parc dedicate familiilor și celor mici. De exemplu, Primark, unul dintre cei mai doriți retaileri de modă accesibilă din Europa, va deschide în toamnă un magazin de peste 4.000 mp.

Totodată, vor fi create noi spații pentru desfășurarea evenimentelor, iar zonele interioare vor beneficia de o transformare amplă. Lucrările din Atrium vor fi implementate etapizat, în sectoare succesive, astfel încât activitatea centrului comercial să se desfășoare în condiții normale pe întreaga perioadă a intervențiilor, iar experiența vizitatorilor să fie afectată cât mai puțin.

Family Market Tomeşti, gata de inaugurare până la finele anului

Și Iulius Mall trece printr-o etapă de modernizare, o investiție de 9 milioane de euro. Proiectul, care va finalizat în prima parte din 2027, presupune intervenții la sistemele tehnice, cu efecte directe asupra confortului vizitatorilor și asupra eficienței energetice și operaționale, și deschiderea de magazine noi și formate extinse ale unor retaileri existenți. Totodată, va fi amenajat cel mai mare spațiu creativ din România, cu o suprafață de 2.000 de metri pătrați, care va integra peste 200 de locuri pentru lucru colaborativ și zone dedicate studenților și profesioniștilor.

La capitolul divertisment, clubul de bowling și biliard Viper a intrat în reamenajare și va propune, din toamnă, un concept modern de relaxare. Iar fidelizarea clienților capătă forme inventive: campania „Marțea Moca” oferă, în fiecare marți, beneficii precum oferte 1+1 la food court, bilete la cinema la jumătate de preț, parcare gratuită și cadouri.

În același timp, în Tomești, IULIUS dezvoltă al treilea proiect Family Market din Iaşi, investiție de 28 milioane de euro. Acesta va include un mix personalizat de facilități și servicii, precum hipermarket Kaufland, centru Stay Fit, spațiu de joacă Happy&Hop, magazine fashion, articole home&deco, pet-shop, farmacie, servicii medicale, coafor & barber shop, restaurante, florărie, băcănie, carmangerie, articole de grădină etc. Cenetrul comercial va fi finalizat în ultimul trimestru al acestui an.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.