10.9 C
Iași
miercuri, octombrie 14, 2026
Acasă Deschidere Justiția sub judecătoarea în familia căreia Primăria Iași a băgat 830.000 de...

Justiția sub judecătoarea în familia căreia Primăria Iași a băgat 830.000 de euro! Singura condamnată din dosarul lui Chirica scapă de pedeapsă

11788
Anda Crișu Ciocântă și Mihai Chirica
Anda Crișu Ciocântă și Mihai Chirica

@ În cursul zilei de ieri Curtea de Apel Iași a modificat încadrarea faptelor pentru singurul funcționar condamnat în dosarul de corupție în care a fost trimis în judecată primarul Mihai Chirica @ Astfel, condamnată la Tribunalul Iași la 3 ani de închisoare pentru abuz în serviciu, Mariana Popa, funcționar la OCPI, va fi judecată acum pentru neglijență în serviciu faptă care s-a prescris @ Asta în condițiile în care pe data de 1 noiembrie 2017, Primăria Iași a cumpărat degeaba, de la Cătălin Crișu, soțul Andei Crișu Ciocântă, la acea vreme  vicepreședinte al Curții de Apel, cu suma de 830.000 euro, clădirea de pe strada Cuza Vodă nr.41 fostul sediul al PNȚC @ În acest dosar de corupție în care Mihai Chirica și subordonații săi au fost trimiși în judecată pentru că eu edificat ilegal un bloc din Tătărași, primarul Iașului și complicii săi au fost achitați la Tribunalul Iași

Suma de 830.000 de euro plătită de Mihai Chirica pentru o clădire inutilă cumpărată de la familia Crișu-Ciocântă iar dosarul de corupție în care a fost trimis primarul Iașului se face praf și la Curtea de Apel Iași. Această succesiune a faptelor nu poate fi decât o coincidență dar nu uitați că putem  fi și ironici. La Iași, unele ‘’investiții’’ ale Primăriei par să aibă o viață mult mai lungă decât răspunderea celor care au ajuns în fața instanței. Astfel, în cursul zilei de ieri Curtea de Apel Iași, instanță condusă de Anda Crișu Ciocantă, în calitate de președinte, a schimbat încadrarea faptelor pentru singurul funcționar condamnat, în unicul dosar în care primarul Iașului, Mihai Chirica a fost trimis în judecată pentru corupție. Condamnată la Tribunalul Iași la 3 ani de închisoare pentru abuz în serviciu, Mariana Popa, funcționar la OCPI, va fi judecată acum pentru neglijență în serviciu faptă care s-a prescris. Schimbarea încadrării nu a apărut din senin. Apărarea făcută în apel de avocatul Radu Rusu a pus în discuție exact elementele care au dus la reevaluarea juridică a faptelor, iar instanța a ajuns la concluzia că acuzația reținută la fond nu mai poate fi menținută în aceeași formă. ”O încadrare juridică ce pare a fi mai în concordanță cu presupusa faptă penală săvârșită de către apelanta Popa Mariana decât infracțiunea inițial reținută și față de care avem convingerea că instanța de control judiciar va pronunța o soluție de achitare”, ne-a declarat avocatul Radu Rusu.  Mihai Chirica, inculpat pentru complicitate la fals intelectual, complicitate la abuz în serviciu și fals intelectual în formă continuată, a fost achitat de Tribunalul Iași în aprilie a.c. Achitată a fost și Anca Nora Brândușescu, care a fost inculpată pentru  pentru fals intelectual și abuz în serviciu. Așadar cum am mai spus, singurul funcționar condamnat a fost Mariana Popa iar ceilalți au scăpat. Aceștia au fost trimiși în judecată deoarece au edificat în mod abuziv blocul construit pe strada Vasile Lupu nr.95G. În anul 2012, Primăria Iași eliberase pentru acest imobil autorizația de construire nr. 1.253/ 9.11.2012 care permitea construirea unui imobil având regim de înălțime 2S+P-1E. În schimb, firma a ridicat o clădire cu regimul de înălțime subsol, demisol, parter, mezanin, 4 etaje și mansardă. Certificatul de edificare, care potrivit DNA a fost semnat și de Mihai Chirica, atestă în fals că imobilul respecta autorizația de construire. Mariana Popa a fost condamnată la 3 ani de închisoare cu executare (în regim de detenție) pentru abuz în serviciu. ​

clădirea cumpărată de primărie de la Ciocântă
clădirea cumpărată de primărie de la Ciocântă

Remember..clădirea cumpărată de primărie de la soțul Andei Crișu Ciocântă

Amintim că pe data de 1 noiembrie 2017, Primăria Iași a cumpărat degeaba, de la Cătălin Crișu, soțul Andei Crișu Ciocântă, la acea vreme  vicepreședinte al Curții de Apel, cu suma de 830.000 euro, clădirea de pe strada Cuza Vodă nr.41 fostul sediul al PNȚC. Primăria Iași condusă de Mihai Chirica nu avea nevoie de această clădire, drept dovadă zace și acum în paragină, la 10 ani după ce a fost cumpărată de la Crișu.  În anul 2020, Direcția Generală Anticorupție Iași a sesizat Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție în legătură cu această tranzacție. Desigur, între cei 830.000 de euro plătiți de Primărie familiei Crișu și felul în care dosarul lui Chirica își pierde, rând pe rând, acuzațiile, nu există nicio legătură, cel puțin juridic nu a putut fi stabilit, în condițiile în care după cum am arătat, DGA a sesizat parchetul. Coincidența însă rămâne una greu de ignorat: banii au plecat, clădirea a rămas în paragină, iar acuzațiile din singurul dosar de corupție în care a fost trimis în judecată Mihai Chirica pică una după alta.

Schimbări la vârful justiției ieșene! CSM decide astăzi cine preia șefia unor instanțe și secții

 

Constantin MAZILU

2 COMENTARII

  1. Ca simplu cetățean, îmi permit remarca următoare: clădirea, cu trecut istoric, al fostului PNT, reprezintă o achiziție bună. Poate fi oferită ISJ Iasi sau Universității ,,Al. I. Cuza” pentru amenajarea unei scoli sau un corp de Bibliotecă în care sa funcționeze și o sala de conferințe…I se pot găsi multe alte întrebuințări publice!

  2. Un apartament cu 2 camere într-un complex rezidențial a ajuns să se vândă cu peste 200.000 euro. Ce mare afacere e asta cu o clădire în centru cat 4 apartamente? Nu mai debitați prostii .

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.