Mafia Lemnului, raport secret al Fiscului. Miliarde dupa defrisari pentru firme cu angajati fantoma

3666

@ Un control efectuat de Directia Regionala de Finante la unele directii silvice din Modova a scos la lumina nereguli  grave  in gestionarea padurilor statului @ In judetul Iasi s-au platit unor firme manopera de zeci de miliarde pentru  impaduriri in conditiile in care acestea nu aveau angajati @ Zeci de hectare de padure au disparut ilegal din proprietatea statului

 

Incepem astazi o serie de dezvaluiri legate de neregulile neregulile descoperite de Directia Regionala de Finante Iasi in urma controalelor efectuate la directiile silvice din judetele Moldovei. Acest raport a fost tinut secret de fosta administratie PSD a Fiscului dar acum a iesit la lumina dupa ce directiile silvice l-au contestat in justitie. Raportul arata ca statul roman nu stie sa-si administreze padurilor, nu incaseaza corect banii din vanzarea lemnului obtinut din exploatarea padurilor, nu are o evidenta clara a suprafetelor silvice pe care le detine. Insa, in editia de astazi intr-un prim episod de vom opri asupra gravelor nereguli gasite cu privire la plata operatiunilor de impadurire. Fiscul constatata ca cel putin pe raza judetului Iasi, de reimpadurire si alte lucrari silvice se ocupa numai cateva firme care nu pot justifica insa ca au avut capacitatea sa si respecte contractele incheiate cu Directia Silvica si asta in conditiile in care si-au platit banii, zeci de miliarde pana la ultimul leu.

Ce reimpaduriri s-au facut?

Firmele care au incheiat in ultimii ani contracte de reimpaduriri cu Directia Silvica Iasi condusa pana zilele trecute de Corneliu Parascan sunt SC Pastravul Holdean SRL, Marbo Woods SRL, SC Silplant SRL, SC Iris DS SRL. Inspectorii Fiscului s-au intrebat cum de au reusit aceste firme sa efectueze lucrari de reimpadurire de zeci de miliarde pe raza judetului Iasi in conditiile in care acestea nu au avut un numar suficient de angajati. Asta in conditiile in care in devizele de lucrari prezentate Fiscului si care au fost decontate dupa cum am spus pana la ultimul leu, aceste firme includeau cheltuieli pe langa cheltuieli cu puietii si cheltuieli cu manopera, inclusiv contributiile sociale ale angajatilor. „Organul de inspectie fiscala a solicitat efectuarea de controale fiscale  incrucisate la societatile care au prestat cele mai multe lucrari silvice in perioada verificata SC Pastravul Holdean SRL, Marbo Woods SRL, SC Silplant SRL si SC Iris DS SRL pentru a stabili care era numarul real al personalului angajat pentru efectuarea de lucrari silvice. Din comparatia sumelor achitate de Directia Silvica Iasi reprezentand cheltuieli cu manopera, cu sumele inregistrate de societatile respective in evidenta contabila reprezentand cheltuieli cu salariil a rezultat o diferenta de cheltuieli neintregistrate in valoare de 2.464.574 lei. De asemenea a fost stabilita o diferenta in valoare de 760.285 lei reprezentand contributii la asigurari sociale datorate de angajator care desi au fost evidentiate in situatiile de lucrari nu sunt inregistrate in evidenta contabila si nu au fost virate la bugetul de stat”, se arata in raportul Fiscului.

Specialistii Fiscului nu sustin ca toti banii de reimpaduriri au fost furati. Acestia arata ca lucrarile de reimpadurire care  au fost receptionate au fost realizate cel mai probabil cu zilieri.

La Bacau au disparut paduri intregi

Acelasi raport arata ca in judetul Bacau au fost retrocedate ilegal zeci de hectare de padure care se aflau in domeniul public al statului. Adica, au fost retrocedate, cel mai probabil in baza unor documente false, paduri infiintate sau cumparate de statul roman. Nu au fost retrocedate paduri nationalizate asa cum ar fi fost normal. “In perioada 2006-2016 au fost scoase din evidenta terenuri fond forestier cuprinse in amenajamente silvice, propritate publica a statului, aflate in administrarea RNP Romsilva, prin Directia Silvica Bacau insumand o suprafata totala de 43.247, 27 ha  fiind retrocedate catre persoane fizice si juridice in baza legilor funciare, fara ca aceste suprafete sa fie scoase din administrare si din domeniul public, prin Hotarare de Guvern avand drept consecinta diminuarea patrimoniului public aflat in administrarea RNP”, se mai arata in actul de control al Fiscului iesean.

Spuneam mai sus ca directiile silvice au contestat in justitie acest raport. Trebuie sa mai spunem ca pana acum acestea au pierdut procesele cu Fiscul.  Vom reveni cu amanunte in editiile viitoare.

Constantin MAZILU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.