Magnatul de la Ropharma prins cu ilegalități în centrul Iașului. Afacere de milioane de euro fără autorizație

11032
Mihai Miron și lucrările ilegale Ropharma Iași
Mihai Miron și lucrările ilegale Ropharma Iași

@ La imobilul proprietatea Ropharma din zona Bucșinescu se efectuează lucrări fără autorizație de construire @ Atât Inspectoratul de Stat în Construcții cât și Poliția Locală Iași au intervenit, au aplicat sancțiuni, au sistat lucrările @ Compania Ropharma, patronată de Mihai Miron vrea să transforme clădirea într-un Hub Medical, intenționând să vândă spațiile unor firme cu activitate în domeniul medical

Compania Ropharma, patronată de magnatul ieșean din industria medicamentelor Mihai Miron vrea să le vândă medicilor spații având ca destinație cabinete medicale într-un imobil amenajat fără autorizație de construire. Astfel, Ropharma a anunțat că imobilul pe care-l deține în municipiul Iași, pe strada Smârdan nr.19 va fi transformat într-un Hub Medical, adică vor fi amenajate în interior spațiile cu destinație medical, care vor avea o suprafață cuprinsă între 60 și 100 metri pătrați și care vor fi disponibile pentru vânzare. Problema este că a început amenajarea acestui așa-zis Hub Medical însă lucrările efectuate nu s-au făcut în baza unor autorizații de construire. Asta în condițiile în care o parte din spații au fost deja înstrăinate sau cel puțin au fost promise pentru vânzare. Unul din locatarii caselor din zona Smârdan a sesizat Poliția Locală și Inspectoratul de Stat în Construcții arâtând că la acest imobil se fac lucrări fără a fi afișat panoul de identificare a investiției, cel care conține numărul autorizației, valoarea investiției, data finalizării etc. Cele două instituții au efectuat verificări în luna martie anul acesta și au constatat că la clădirea respectivă în interior se efectuau ‘’lucrări de desfaceri parțiale pardoseli din parchet, radiatoare și instalații electrice și sanitare și zugrăveli’’ iar la exterior se efectuau ‘’lucrări de anvelopare și pregătire suprafețe pentru montare elemente fațade ventilate și fațadă principală’’ fără proiect tehnic și fără autorizație de construire. ISC și Poliția locală au sistat lucrările și s-a aplicat o amendă de 3.000 lei. Ropharma trebuie să intre în legalitate, în caz contrar lucrările trebuie desființate. Așa dar medicii vor cumpăra spații într-un imobil reamenajat până acum fără un proiect tehnic iar dacă se întâmplă ceva, Dumnezeu cu mila. Asta în conditiile în care un metru patrat util din aceasta cladire se vinde cu cateva sute de euro iar imobilul are disponibil circa 5.000 mp. O afacere de milioane de euro. În această perioadă în care ar trebui să se facă reamenajările și vânzarea spațiilor imobilul a fost predat printr-un contract de comodat unei agenții imobiliare și anume BVG Imob Solutions SRL.

Tinică vizat de DNA Iași într-un nou dosar de șpagă. Pacienți din toată țara aduși la audieri

Constantin MAZILU

 

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.