10.9 C
Iași
miercuri, octombrie 14, 2026
Acasă Deschidere Mahar PSD din Iași, ‘’mega-țeapă” cu o firmă în insolvență. Judecătorii au...

Mahar PSD din Iași, ‘’mega-țeapă” cu o firmă în insolvență. Judecătorii au anulat afacerea lui Dediu

842
Mihai Dediu-consilier judetean PSD din Pașcani-
Mihai Dediu-consilier judetean PSD din Pașcani-

@ Consilierul județean PSD, Mihai Dediu a încercat să pună mâna pe 700.000 de lei de la o firmă aflată în insolvență, printr-un contract ale cărui clause erau doar în avantajul companiei sale @ Afacerea a ajuns în instanță, iar judecătorii au anulat contractul și au constatat inexistența creanței de 700.000 de lei revendicate de societatea lui Mihai Dediu

Mihai Dediu, mahăr al PSD, reprezentant al comunității locuitorilor din Pașcani în Consiliul Județean Iași a încercat să tragă o mega-țeapă unei firme aflate în insolvență. Numai vigilența lichidatorului și a judecătorilor au putut opri această afacere frauduloasă. Totul a început în urmă cu trei ani când  firma lui Dediu, SC Aliseb Tours SRL, a încheiat cu SC Best Residence International SRL un contract de vânzare-cumpărare pentru achiziționarea unei stații de betonare Liebherr 225. Din contractul încheiat cu SC Aliseb Tours SRL, SC Best Residence International SRL nu obținea, în forma în care a fost redactat, un avantaj cert: trebuia să achite un avans de 700.000 de lei în termen de cinci zile, iar în cazul neplății pierdea dreptul de a mai primi utilajul de la firma lui Dediu. Astfel, Aliseb Tours își păstra dreptul de a solicita suma, dobânzi și daune-interese imense. Contractul, care aducea doar avantaje pentru firma lui Dediu, a fost considerat de administratorul judiciar al SC Best Residence International SRL ca fiind fraudulos, astfel că s-a cerut anularea lui în instanță, lucru care s-a și întâmplat. Contractul a fost încheiat la data de 15 decembrie 2023 între  SC Best Residence International SRL, o firmă din Tomești, care avea ca obiect de activitate fabricarea betonului și SC Aliseb Tours SRL, companie de turism administrată de consilierul județean PSD Mihai Dediu. Potrivit contractului, SC Best Residence International SRL se obliga să plătească către firma lui Mihai Dediu un avans în valoare de 700.000 de lei, în termen de cinci zile de la emiterea facturii. În caz de neplată, SC Best Residence International SRL pierdea dreptul de a mai primi utilajul, însă firma lui Mihai Dediu putea solicita dobânzi și daune-interese în cuantum de 50% din valoarea facturii de avans. SC Best Residence International SRL a încheiat contractul de vânzare-cumpărare cu SC Aliseb Tours SRL, deși, cu o zi înainte, la data de 14 decembrie 2023, fusese înscris sechestrul asupra tuturor bunurilor mobile și imobile ale societății. La momentul semnării contractului, Best Residence cunoștea astfel blocarea activității sale și imposibilitatea de a achita suma de 700.000 de lei în termen de cinci zile. Cu toate acestea, la data de 20 decembrie 2023, SC Aliseb Tours SRL a emis factura în valoare de 700.000 de lei, iar, pentru garantarea plății, SC Best Residence International SRL a emis un bilet la ordin, scadent la data de 15 ianuarie 2024. Întrucât SC Best Residence International SRL avea popriri asupra conturilor bancare, biletul la ordin a fost refuzat la plată. În acest context, firma lui Mihai Dediu a demarat procedurile de executare silită, iar ulterior a fost înscrisă în tabelul creditorilor SC Best Residence International SRL cu o creanță în valoare de 714.637 de lei.

Planuri dejucate de lichidator

Planurile lui Mihai Dediu de a obține o creanță de sute de mii de lei de la o societate aflată în pragul insolvenței au fost însă contestate de Express Lichidator IPURL, administratorul judiciar al SC Best Residence International SRL. Administratorul judiciar a considerat că încheierea contractului dintre SC Best Residence International SRL și SC Aliseb Tours SRL reprezenta o operațiune frauduloasă, în condițiile în care, în cazul neplății avansului, Best Residence pierdea dreptul de a mai primi utilajul, în timp ce Aliseb Tours își păstra dreptul de a solicita suma de 700.000 de lei, dobânzi și daune-interese. În opinia administratorului judiciar, această operațiune prejudicia ceilalți creditori ai SC Best Residence International SRL. Un alt element important a fost faptul că prețul stației de betoane nu era stabilit și nici determinabil, contractul precizând doar că furnizorul putea aplica un adaos comercial de maximum 10% din valoarea achiziției. În aprilie 2025, administratorul judiciar Express Lichidator IPURL a chemat în judecată cele două societăți, solicitând anularea contractului și înlăturarea creanței de 714.637 de lei din tabelul creditorilor. Administratorul judiciar a suspectat că între SC Best Residence International SRL și firma lui Mihai Dediu a existat o înțelegere menită să prejudicieze creditorii societății aflate în insolvență. Pe cale de consecință, prin hotărârea pronunțată la 4 martie 2026, Tribunalul Iași a admis în parte acțiunea formulată de Express Lichidator IPURL, în calitate de administrator judiciar al SC Best Residence International SRL, și a anulat contractul de vânzare-cumpărare nr. 1032/15.12.2023 încheiat între SC Aliseb Tours SRL și SC Best Residence International SRL. În urma anulării contractului, instanța a constatat inexistența dreptului de creanță în valoare de 700.000 de lei al SC Aliseb Tours SRL împotriva SC Best Residence International SRL, drept de creanță menționat în contract și în factura emisă în baza acestuia. Decizia instanței a rămas definitivă.

Comportament de ‘’mahăr’’ PSD

Mihai Dediu nu este doar un om de afaceri, ci și consilier județean PSD, adică unul dintre cei care au primit mandatul de a reprezenta interesele locuitorilor din județul Iași. Din această perspectivă, astfel de afaceri ridică inevitabil întrebări despre standardele de integritate și deontologie pe care ar trebui să le respecte un ales local, mai ales atunci când propriile contracte ajung să fie desființate de instanță. Funcția publică presupune mai mult decât prezența la ședințele Consiliului Județean și votul pe proiecte: presupune și o conduită care să nu lase loc de suspiciuni privind folosirea poziției sau a influenței pentru interese personale.

Averea nevăzută a unui mahăr din PSD Iași. Fost polițist, soția grefieră, ANAF a sesizat ANI

Constantin MAZILU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.