@Toni-Ștefan Rabadan, maistru militar clasa a IV-a, a fost condamnat la 1 an și 6 luni de închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, fiind stabilit un termen de supraveghere de trei ani@ Militarul în vârstă de 28 de ani a fost implicat într-un accident rutier soldat cu victime, produs în după-amiaza zilei de 20 septembrie 2025, pe raza comunei Prisăcani, județul Iași@ Toni-Ștefan Rabadan se afla sub influența alcoolului, având o alcoolemie teoretică estimată retroactiv la aproximativ 2,33 g‰@ La momentul producerii accidentului, maistrul militar se afla în autoturism împreună cu vărul său, care a încercat să îi inducă în eroare pe polițiști susținând că el s-ar fi aflat la volan
Toni-Ștefan Rabadan a provocat un accident rutier produs la data de 20 septembrie 2025, în jurul orei 15.20, pe raza comunei Prisăcani, județul Iași. Acesta se afla la volanul unui autoturism marca BMW, care a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu un gard. În urma impactului, autoturismul s-a transformat într-un morman de fiare, fiind avariat în proporție de 95%, iar militarul a fost transportat la spital, necesitând îngrijiri medicale. În autoturism se afla și vărul lui Toni-Ștefan Rabadan, care, după producerea accidentului, a încercat să inducă în eroare polițiștii, susținând că el s-ar fi aflat la volan, iar militarul rănit ar fi fost doar pasager. Afirmațiile acestuia au fost însă infirmate de martorii oculari.
Potrivit raportului de expertiză medico-legală privind estimarea retroactivă a alcoolemiei, la momentul producerii accidentului rutier, militarul avea o alcoolemie estimată de aproximativ 2,33 g‰. În consecință, maistrul militar a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
La termenul de judecată din data de 02 iulie 2026, militarul a recunoscut în totalitate fapta pentru care a fost trimis în judecată și a solicitat, în temeiul art. 374 alin. 4 Cod procedură penală, ca judecata să aibă loc potrivit procedurii recunoașterii învinuirii, exclusiv în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, cerere admisă de instanță.
În fața instanței, avocatul militarului a depus mai multe înscrisuri menite să evidențieze conduita profesională și personală a maistrului, printre care recompense, diplome, certificate de absolvire a unor cursuri de specialitate, caracterizări și evaluările profesionale din ultimii ani. A arătat că Toni-Ștefan Rabadan, originar din Iași, este căsătorit și are un copil, lucrează de 7 ani în cadrul U.M. 01358, timp în care nu a primit nicio sancțiune disciplinară. Totodată, avocatul a invocat soluții pronunțate în cauze similare și a solicitat renunțarea la aplicarea pedepsei, în temeiul art. 80 Cod penal. Instanța nu a acceptat renunțarea la aplicarea pedepsei deoarece a considerat că fapta este prea gravă, având în vedere alcoolemia ridicată și faptul că militarul a produs un accident rutier cu victime și pagube materiale.
Tribunalul Militar Iași a decis condamnarea lui Toni-Ștefan Rabadan la pedeapsa închisorii cu suspendarea
Judecătorii Tribunalului Militar au dispus condamnarea lui Toni-Ștefan Rabadan la pedeapsa de 1 an și 6 luni de închisoare, a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere, stabilind un termen de supraveghere de trei ani.
„În baza art. 336 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul Rabadan Toni-Ștefan, maistru militar cls. a IV-a în cadrul U.M. 01358 Bârlad, la pedeapsa de 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe. În temeiul art. 67 alin. 2 Cod penal raportat la art. 68 alin. 1 lit. b Cod penal, aplică inculpatului Rabadan Toni-Ștefan pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului prevăzut de art. 66 alin. 1 lit. i Cod penal, respectiv dreptul de a conduce pe drumurile publice vehicule pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere, pe o durată de 2 (doi) ani, de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri. În temeiul art. 65 alin. 2 Cod penal, aplică inculpatului Rabadan Toni-Ștefan pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării dreptului prevăzut de art. 66 alin. 1 lit. i Cod penal, respectiv dreptul de a conduce pe drumurile publice vehicule pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere, de la data rămânerii definitive a hotărârii ?i până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În temeiul art. 91 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. În temeiul art. 92 Cod penal, stabilește un termen de supraveghere de 3 (trei) ani, care începe să curgă de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri”, se arată în decizia instanței.
Militarul este obligat să presteze și muncă în folosul comunității
Militarul a fost obligat și la prestarea unei munci în folosul comunității, fie în cadrul Spitalului Clinic de Recuperare Iași, fie la Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Iași.
„În temeiul art. 404 alin. 2 Cod procedură penală, obligația de a executa muncă neremunerată în folosul comunității se va executa la Consiliul Local Iași – Spitalul Clinic de Recuperare Iași sau la Consiliul Județean Iași – Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Iași, instituție ce va fi stabilită de către consilierul de probațiune, în urma evaluării efectuate potrivit art. 51 alin. 1 din Legea nr. 253/2013, afară de cazul în care, din motive de sănătate, inculpatul nu poate presta această muncă. În temeiul art. 404 alin. 2 Cod procedură penală, cu referire la art. 91 alin. 4 ?i art. 96 Cod penal, atrage atenția inculpatului Rabadan Toni-Ștefan asupra faptului că, dacă pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credință, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligațiile impuse ori stabilite de lege, sau dacă săvârșește o nouă infracțiune, instanța va revoca suspendarea și va dispune executarea pedepsei”, se arată în decizia instanței.





































