@Orbit de gelozie, Mihail Gavril, un bărbat în vârstă de 50 de ani, din comuna Valea Seacă, a vrut să-și incendieze soția@ Descoperise că femeia îl înșela și nu a mai ținut cont de nimic@ Bărbatul a fost arestat preventiv, iar la data de 20 august 2026 a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de tentativă la omor sub forma violenței în familie
Mihail Gavril(50 de ani) și Elena Gavril( 44 de ani) sunt căsătoriți de 20 de ani și au împreună 5 copii. În seara de 17 iulie, bărbatul și-a surprins soția vorbind la telefon cu un alt bărbat. Orbit de gelozie a stropit-o cu benzină și a vrut să-i dea foc. Norocul femeii a fost că bricheta nu s-a deschis. Victimă a furiei bărbatului a fost și N. F. Gavril, fiica celor doi. La doar 9 ani, copila a asistat la întreg scandalul și a încercat să-l convingă pe bărbat să nu-i facă rău mamei ei.
„Din probatoriul administrat în cauză a rezultat următoarea situație de fapt:
La data de 17.07.2026, cu aproximație în jurul orei 18:00, în timp ce se afla la domiciliul din sat/com. Valea Seacă, jud. lași, inculpatul G.M. a aruncat cu benzina asupra soției sale G.E., împrejurare în care a stropit-o și pe minora G.N.F., care este fiica celor doi anterior menționați, după care a încercat să aprindă de mai multe ori o brichetă pentru a produce incendierea soției sale, lucru pe care nu l-a reușit întrucât bricheta nu s-a aprins.
Pentru identificarea, prinderea autorului infracțiunii și administrarea mijloacelor de probă Parchetul de pe lângă Tribunalul lași a beneficiat de sprijinul prompt al Inspectoratului de Poliție Județean lași – Serviciul de Investigații Criminale.
Menționăm că rechizitoriul, însoțit de dosarul cauzei, a fost trimis spre competentă
soluționare la Tribunalul laşi”, a transmis Elena Mădălina Pricop, prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași.
Un amantlâc a stârnit scandalul în familia Gavril
Reporterii Dezvăluirea.ro au luat legătura cu o rudă a familiei Gavril. Aceasta a precizat că cei doi formau o familie liniștită, însă tot scandalul ar fi început de când Elena și-a găsit un amant.
„Ei erau o familie ok, nu ne așteptam la așa ceva. Totul a pornit pentru că ea și-a găsit pe altcineva. Situația cu amantul era mai veche, acum, după ce soțul ei a fost arestat, și-au publicat poze pe Facebook, deci treaba era mai veche între ei”, a declarat ruda familiei Gavril.
Mihail Gavril a fost arestat preventiv, iar joi, 20 august 2026, a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de tentativă la omor sub forma violenței în familie.






































