26.6 C
Iași
miercuri, august 12, 2026
Acasă Deschidere Război în instanță între unul dintre cei mai importanți distribuitori de dezinfectanți...

Război în instanță între unul dintre cei mai importanți distribuitori de dezinfectanți din România și Institutul de Boli Cardiovasculare Iași. Miza: un contract de aproape un milion de lei

466
Institutul de Boli Cardiovasculare Iasi
Institutul de Boli Cardiovasculare Iasi

@Război în instanță între G.B. Indco SRL, unul dintre cei mai importanți distribuitori de dezinfectanți din România, și Institutul de Boli Cardiovasculare „Prof. Dr. I. M. Georgescu” din Iași@ G.B. Indco SRL a dat în judecată unitatea medicală, solicitând modificarea caietului de sarcini aferent unei licitații cu o valoare de aproape un milion de lei@ Firma a susținut că unele dintre cerințele prevăzute în documentația de atribuire sunt restrictive și neconforme cu legislația Uniunii Europene@ Totodată, firma a considerat că, prin aceste cerințe, unitatea medicală a limitat nejustificat concurența și a încălcat principiile transparenței, tratamentului egal, proporționalității și utilizării eficiente a fondurilor publice

La data de 2 februarie 2026, Institutul de Boli Cardiovasculare „Prof. Dr. I. M. Georgescu” a publicat o licitație privind achiziția de antiseptice și dezinfectante. Acordul-cadru a fost împărțit în patru loturi. Lotul I, cu o valoare de 260.040 lei, presupunea achiziția de detergent-dezinfectant pentru suprafețe din sectoare cu risc intermediar/scăzut. Lotul II, cu o valoare de 210.750 lei, prevedea achiziția de dezinfectant rapid, de nivel mediu, pentru suprafețe mici și aparatură medicală. Lotul III, cu o valoare de 347.940 lei, presupunea achiziția de detergent-dezinfectant enzimatic pentru dezinfecția și curățarea prin imersie a dispozitivelor medicale. În timp ce, lotul IV, cu o valoare de 178.100 lei, prevedea achiziția de dezinfectant de nivel înalt pentru dispozitive medicale termosensibile, cu acțiune prin oxidare celulară.

Licitația a fost intens contestată

La data de 17 februarie 2026, G.B. Indco SRL, cu sediul în București, unic importator și distribuitor al produselor Anios în România, unul dintre cei mai importanți producători de dezinfectanți la nivel mondial, a depus la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) o contestație prin care solicita obligarea autorității contractante să modifice caietul de sarcini pentru toate cele patru loturi și să suspende procedura de atribuire până la soluționarea contestației. G.B. Indco SRL a susținut că mai multe cerințe din caietul de sarcini sunt restrictive și neconforme cu legislația Uniunii Europene și cu legislația națională privind produsele biocide și dispozitivele medicale. Prin urmare, firma a solicitat eliminarea din caietul de sarcini a cerințelor referitoare la compoziția chimică a produselor, argumentând că aceasta este deja evaluată în procesul de autorizare a produselor pentru comercializare. De asemenea, G.B. Indco a susținut că Institutul de Boli Cardiovasculare Iași a restricționat nejustificat concurența, prin solicitarea unor documente și dovezi fără temei legal sau fără acceptarea echivalențelor, precum și prin impunerea unor condiții tehnice, standarde de eficacitate, metode de testare și criterii de evaluare a ofertelor pe care le considera contrare principiilor transparenței, proporționalității, tratamentului egal în domeniul achizițiilor publice.

Procedura de atribuire pentru loturile II și III a fost contestată și de Biostec Clinilab SRL, companie românească din domeniul produselor medicale și de laborator, cu sediul în județul Cluj. Biostec a susținut că autoritatea contractantă a solicitat un dezinfectant de nivel mediu pentru aparatură medicală, deși, potrivit OMS nr. 1761/2021, în numeroase situații este necesară dezinfecția de nivel înalt, existând astfel o contradicție între destinația produsului și cerințele tehnice impuse, a arătat că spectrul de activitate microbiologică solicitat era incomplet și trebuia completat cu standardele EN corespunzătoare utilizării prin pulverizare (bactericid, fungicid, virucid etc.), a contestat formula de analiză comparativă a ofertelor pe baza costului pe metru pătrat, considerând-o nefundamentată și inaplicabilă pentru produsele gata de utilizare destinate dezinfecției suprafețelor și aparaturii medicale, întrucât consumul nu putea fi calculat obiectiv pe această unitate de măsură, și a solicitat modificarea caietului de sarcini pentru alinierea cerințelor la standardele europene și la destinația reală a produselor. Pentru lotul III, Biostec a solicitat eliminarea cerinței ca produsul să fie enzimatic, considerând-o excesivă și lipsită de temei tehnic, eliminarea obligației de prezentare a unor rapoarte privind puterea de curățare/degresare, motivând că nu există un standard european care să impună această testare, modificarea cerințelor referitoare la spectrul microbiologic și timpii de contact pentru alinierea acestora la standardele EN 14885, precum și eliminarea cerinței privind dovada agreării produsului de către producătorii aparaturii sau dispozitivelor medicale, apreciată ca fiind neclară, dificil de verificat și restrictivă. Prin urmare a cerut CNSC să „Dispuneți obligarea autorității contractante la modificarea specificațiilor tehnice din caietul de sarcini cu nr. A4661/31.12.2025, pentru loturile 2 și 3, conform celor solicitate în motivare; Să dispuneți suspendarea procedurii de atribuire a contractului de achiziție publică prin licitație deschisă până la soluționarea prezentei contestații pentru loturile” se arată în contestație.

CNSC a obligat spitalul să modifice caietul de sarcini

La data de 6 martie 2026, CNSC a decis să admită cererile de suspendare formulate de cele două firme, însă nu s-a pronunțat legat la modificările solicitate de firme referitor la caietul de sarcini. La data de 27 martie 2026 a venit și decizia finală a CNSC, contestațiile celor două firme fiind admise în parte. Pentru Biostec, CNCS a admis în parte contestația depusă de companie și a obligat autoritatea contractantă să modifice caietul de sarcini aferent lotului III prin introducerea sintagmei „enzimatic sau echivalent”, acceptarea oricăror documente care dovedesc proprietățile de curățare/degresare și modificarea cerinței privind timpul de contact, în conformitate cu standardele aplicabile. În schimb, Consiliul a respins ca nefondate toate solicitările formulate de Biostec cu privire la lotul II. Pentru G.B. Indco SRL, Consiliul a admis în parte contestația depusă de companie și a obligat autoritatea contractantă să modifice caietul de sarcini aferent loturilor I–IV, prin reformularea și completarea unor cerințe referitoare la documentele tehnice, dispozitivele medicale, criteriul de departajare a ofertelor și anumite specificații tehnice aferente loturilor II, III și IV. Celelalte solicitări formulate de contestatoare, care nu au făcut obiectul măsurilor de remediere dispuse, au fost respinse ca nefondate.

În instanță s-a decis o modificare suplimentară a caietului de sarcini

Nemulțumită de decizia Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, G.B. Indco SRL a dat în judecată Institutul de Boli Cardiovasculare Iași, solicitând anularea deciziei CNSC nr. 900/c10/533, 545/25.03.2026.  G.B. Indco SRL a solicitat admiterea integrală a tuturor criticilor formulate împotriva caietului de sarcini, iar, în subsidiar, modificarea deciziei Consiliului în sensul admiterii cererilor respinse sau admise doar parțial, precum și obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor de judecată.

În mai 2026, judecătorii Curții de Apel Iași au admis în parte plângerea formulată de G.B. Indco SRL și au dispus modificarea parțială a deciziei CNSC, în sensul că, pentru lotul III, puteau fi ofertate exclusiv dispozitive medicale.

Admite, în parte, plângerea formulată de petenta SC GB INDCO SRL, în contradictoriu cu intimata autoritate contractantă SPITALUL DE BOLI CARDIOVASCULARE PROF DR I M GEORGESCU şi intimata SC BIOSTEC CLINLAB SRL, împotriva Deciziei nr. 900/C10/533,545/25.03.2026 a Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor. Modifică, în parte, decizia Consiliului, în sensul admiterii pct. 2.2.3.1 din contestaţia formulată de contestatoarea SC GB INDCO SRL. Obligă autoritatea contractantă la luarea măsurilor de remediere, în sensul că pentru lotul 3 pot fi ofertate doar dispozitive medicale. Obligă intimata autoritate contractantă la plata către petentă a sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Definitivă. Pronunţată, astăzi, 12.05.2026, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei în condiţiile art. 402 Cod procedură civilă”, se arată în decizia instanței.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.