Unul dintre cei mai bogați țigani din Iași arestat în mega-dosarul de fraudă cu BMW-uri aduse din Ungaria

1065
Cătălin Stănescu
Cătălin Stănescu

@ Cătălin Stănescu a fost arestat la domiciliu după descinderile care au avut loc în localitatea Grajduri în urmă cu trei zile @ Acesta este acuzat că a pus la dispoziția clanului BCR (interlopi din Ialomița) mai multe firme fantomă pentu ca aceștia să eludeze plata TVA pentru mașinile BMW modelele XM, X6, seria 7 importate din Ungaria

Dintr-un lot de 16 persoane reținute în dosarul de cămătărie și fraudă cu mașini de lux importate din Ungaria după descinderile care au avut loc în urmă cu trei zile în comuna Grajduri, județul Iași, Cătălin Stănescu este singurul care a fost arestat la domiciliu. Ceilalți inculpați din dosar sunt din ‘’clanul BCR’’ din localitatea Bărbulești, județul Ialomița și au fost arestați pentru 30 de zile și duși în arestul IGPR. Cătălin Stănescu a fost apărat de avocatul ieșean Christy Mîrșanu. Cătălin Stănescu este unul dintre cei mai bogați țigani din județul Iași, este fiul răposatului Boboc și a moștenit de la acesta palate, apartamente, aur și foarte mulți bani. Acuzațiile se referă la faptul că membrii clanului BCR obțineau bani din camătă, cu dobânzi de până la 100% după care spălau acești bani prin importul unor mașini de lux marca BMW aduse din Ungaria dar nu achitau TVA către statul român. Aceștia erau ajutați de Cătălin Stănescu care le-a pus la dispoziție firmele fantomă pentru a eluda plata TVA și de Gabor Voinea cetățean maghiar care le asigura legătura cu dealerii din Ungaria care vindeau mașini. Astfel, persoanele acuzate în dosar sunt Costi Narcis Meterez zis ”Costi BCR”, Cosmin Dincă Becali zis ”Becali BCR”, Leo Doroftei Dincă, zis ”Doroftei BCR”, Fuego Gabriel Meterez zis ”Fuego BCR”, Luis Francis Meterez zis ”Luis BCR”, Gheorghe Meterez zis ‘’Doru BCR’’, Andrei Meterez, Lucian Meterez- Luci BCR, Cezar Meterez, Nicușor Dincă dar și rudele sau femeile acestora precum Ribana Roxana Cuțitaru, Violeta Aldea Mădălina, Roxana Meterez, Vasile Macarie. Este vorba despre cel puțin 20 de mașini BMW modelele XM, X6, seria 7 și seria fiecare mașină fiind evaluată de procurori la cel puțin 100.000 euro pe bucată. Astfel, procurorii susțin că aceștia au spălat cel puțin 2 milioane euro obținuți din camătă. Mai multe detalii puteți citi în articolul repostat mai jos.

Video! Descinderi cu zeci de jandarmi într-un dosar de fraudă cu mașini de lux. Gaură, peste 2 milioane euro

Constantin MAZILU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.