@Două persoane din satul Bocnița, comuna Sinești, au fost rănite grav după explozia unei butelii@ Medicii ajunși la fața locului au constatat că acestea au suferit arsuri de gradul al II-lea la nivelul feței și al membrelor inferioare
Ambele victime au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale.
„Două persoane rănite în urma exploziei unei butelii într-o locuință din comuna Sinești. În cursul dimineții, prin intermediul Sistemului Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, Dispeceratul Integrat ISU-SMURD-SAJ Iași a fost alertat cu privire la producerea unei explozii a unei butelii, neurmată de incendiu, într-o casă de locuit din satul Bocnița, comuna Sinești, județul Iași. La locul evenimentului au fost mobilizate un echipaj de terapie intensivă mobilă (TIM) și un echipaj de prim ajutor calificat (EPA) din cadrul Detașamentului 1 de Pompieri Iași, încadrate cu 5 subofițeri, precum și un echipaj de tip B din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Iași. În urma exploziei au rezultat două victime, un bărbat în vârstă de 51 de ani și o femeie în vârstă de 43 de ani, ambele conștiente și cooperante. Evaluarea medicală efectuată la fața locului a evidențiat arsuri de gradul al II-lea la nivelul feței, precum și arsuri la nivelul membrelor inferioare. După acordarea primului ajutor medical, victimele au fost transportate la spital de către echipajele TIM SMURD și SAJ pentru investigații și tratament de specialitate”, au transmis reprezentanții ISU Iași.
Cum putem preveni astfel de accidente
Reprezentanții ISU Iași au transmis și o serie de recomandări pentru prevenirea unor astfel de accidente.
„Măsuri de prevenire
* Verificați periodic etanșeitatea buteliilor și a racordurilor, utilizând apă cu săpun, niciodată flacără deschisă.
* Folosiți numai butelii, regulatoare și furtunuri omologate și în stare bună de funcționare.
* Nu amplasați buteliile în apropierea surselor de căldură și asigurați o bună ventilare a încăperilor.
* Dacă simțiți miros de gaz, închideți robinetul buteliei, aerisiți încăperea și nu utilizați întrerupătoare electrice sau alte surse de aprindere.
* În cazul producerii unui incident, evacuați zona și apelați imediat numărul unic de urgență 112.
Pentru o mai bună informare și pregătire în fața situațiilor de urgență, recomandăm accesarea platformei educative www.fiipregatit.ro și a aplicației DSU – „Fii informat, fii pregătit!”.
În orice situație de urgență, apelați numărul unic 112, oferind dispecerilor informații clare despre locul și natura evenimentului”, au transmis reprezentanții ISU Iași.




































