5.6 C
Iași
duminică, februarie 15, 2026
Acasă Deschidere Captură record de droguri într-un ansamblu rezidențial din Iași. Traficantul surprins de...

Captură record de droguri într-un ansamblu rezidențial din Iași. Traficantul surprins de camerele video

466
Vlad Timofte
Vlad Timofte

@Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iași, împreună cu procurorii Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Iași, au realizat o captură record de droguri la Iași@

Aceștia au ridicat dintr-un apartament din ansamblul rezidențial Fusion Tower, Iași, 3,1 kilograme de canabis și aproximativ 50 de grame de cocaină (drog de mare risc). Traficantul, Vlad Timofte, un tânăr de 21 de ani, se află în prezent în arest preventiv. Potrivit actelor de urmărire penală, în cursul lunii februarie 2026, tânărul ar fi achiziționat, deținut și vândut diverse cantități de droguri de risc și mare risc, utilizând metoda „dead drop”. Metoda „dead drop” presupune ascunderea drogurilor într-un loc prestabilit, ulterior comunicat cumpărătorului, pentru a evita întâlnirea directă dintre traficant și client. Astfel, se reduce riscul de a fi prins în flagrant.

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iași, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Iași, au documentat activitatea infracțională a unei persoane, de 21 de ani, cercetată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc și mare risc. Din actele de urmărire penală a reieșit că, pe parcursul lunii februarie 2026, persoana cercetată ar fi procurat, deținut și comercializat diferite cantități de droguri de risc și mare risc, prin metoda „dead drop”. În urma percheziției domiciliare efectuate de polițiști, la data de 14 februarie, au fost descoperite și ridicate aproximativ 3,1 kilograme canabis și aproximativ 50 de grame cocaină (drog de mare risc). Ulterior, au fost identificate locații de tip dead-drop, unde ar fi amplasat droguri, în vederea comercializării ulterioare. La data de 14 februarie, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Iași a dispus arestarea preventivă a acesteia, pentru 30 de zile. Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, au transmis reprezentanții IPJ Iași.

Vlad Timofte a fost arestat preventiv

Tânărul în a cărui locuință polițiștii au descoperit 3,1 kilograme de canabis și aproximativ 50 de grame de cocaină (drog de mare risc) a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

Admite propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism –Serviciul Teritorial Iaşi în dosarul de urmărire penală nr. 40/62/P/2026, în ceea ce îi priveşte pe inculpatul Timofte Vlad şi, în consecinţă: În baza dispoziţiilor art. 226 Cod de procedură penală rap. la art. 202 Cod de procedură penală şi art. 223 alin. (2) Cod de procedură penală, dispune arestarea preventivă a inculpatului Timofte Vlad, cercetat sub aspectul comiterii infracţiunilor de de trafic de droguri de risc ?i de mare risc, prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea 143/2000 privind prevenirea ?i combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal (2 acte materiale) pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 14.02.2026 şi până la data de 15.02.2026, inclusiv. În baza disp. art. 230 alin. (1) Cod de procedură penală, dispune emiterea mandatului de arestare preventivă pe numele inculpatului Timofte Vlad, cu datele de stare civilă sus-menţionate. În baza disp. art. 272 Cod de procedură penală, onorariul apărătorului din oficiu desemnat pentru inculpatul Timofte Vlad, în cuantum de 754 lei, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Iaşi (av. Ursu Oana-Tincuţa). În baza disp. art. 275 alin. (6) Cod de procedură penală, cheltuielile privind avocatul din oficiu rămân în sarcina statului. În baza art. 275 alin. (3) Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de către stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare pentru inculpat şi de la comunicare pentru procuror. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 14.02.2026, la orele 17.20”, se arată în decizia instanței.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.