7.3 C
Iași
vineri, martie 27, 2026
Acasă Deschidere Ei sunt cei patru morți din accidentul de la Dulcești. Bebelușul șoferului...

Ei sunt cei patru morți din accidentul de la Dulcești. Bebelușul șoferului care a provocat tragedia se zbate pentru viață

865
Andreea Tănase, Alexandra Bortas, Florinel Pricope și Marius Tănase

@Un accident rutier deosebit de grav a avut loc miercuri, 25 martie 2026, pe DN15D, în Dulcești, județul Neamț@ Au fost implicate șapte victime, patru persoane pierzându-și viața@ Bebelușul șoferului care a provocat tragedia se zbate pentru viață la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu” din București@

O depășire neregulamentară a dus la un adevărat carnagiu. Florinel Pricope (38 de ani) conducea un autoturism marca BMW din direcția Dulcești către Horia, când s-a angajat într-o depășire și s-a izbit frontal de un autoturism marca Ford, condus de Marius Tănase, un tânăr de 20 de ani din comuna Văleni. În urma coliziunii, ambele autoturisme au fost proiectate în afara părții carosabile, iar unul dintre ele a luat foc după ce s-a izbit de un copac. Și-au pierdut viața ambii șoferi, Alexandra Bortas (28 de ani), iubita șoferului care a provocat accidentul, precum și Andreea Tănase (39 de ani), mama tânărului de 20 de ani decedat.

Florinel Pricope și Alexandra Bortas erau părinții unui băiețel de doar 5 luni. Micuțul a fost grav rănit, suferind un politraumatism sever, arsuri de gradele II, III și IV pe suprafețe extinse ale corpului și traumatism cranio-cerebral cu contuzii hemoragice. Potrivit salvatorilor nemțeni, bebelușul a fost găsit acoperit de trupul mamei, care a încercat să îl protejeze de flăcările care au cuprins mașina în urma accidentului rutier. Bebelușul a ajuns inițial la Spitalul Județean de Urgență (SJU) Bacău, de unde a fost transferat cu elicopterul SMURD la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu” din București.

În urma cercetărilor efectuate de polițiști, a rezultat faptul că, în timp ce un bărbat de 38 de ani, din Trifești, conducea un autoturism din direcția Dulcești către Horia, pe un sector de drum în curbă la dreapta, s-ar fi angajat în depășirea unui alt autoturism, ar fi încălcat marcajul longitudinal continuu și ar fi intrat în coliziune frontală cu un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 20 de ani, din Văleni”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț, Ramona Ciofu.

 

Video! Accident cu 4 morți la granița județului Iași. A fost activat Planul Roșu de Intervenție -Update

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.