@ Polizu Events SRL societatea care admintrează Conacul Polizu este acuzată că nu a utilizat în mod corect sumele oferite sub formă de ajutor de stat de Guvenul României @ Societatea trebuie să returneze o bună parte din fondurile nerambursabile astfel încât autoritățile au dematat deja procedura de recuperare a banilor
Conacul Polizu din Maxut-Deleni, una dintre cele mai cunoscute destinații turistice din județul Iași, se află în procedură de executare silită, după ce autoritățile au constatat utilizarea neconformă a unui ajutor de stat în valoare de circa 80.000 euro. Societatatea nu are de rambursat întreaga sumă ci numai 107.359,07 lei plus dobânda care se va calcula până la momentul recuperării integrale a banilor. Asta deoarece numai o parte din fondurile alocate de stat au fost utilizate necorespunzător. Astfel, prin intermediul Oficiului Teritorial pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii și Cooperație Iași (OTIMMC), SC Polizu Events SRL a beneficiat de un ajutor de stat aprobat prin contractul de finanțare nr. M2-AGRI-2920/22.06.2022, în cuantum de 431812.95 lei, acordat sub formă de grant pentru capital, entităţilor din domeniul agroalimentar. Banii au plătiți la data de 22.11.2022. Doi ani mai târziu însă Agenția pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii a emis decizia de recuperare parțială a ajutorului de stat nr. 41/06.02.2024. Asta deoarece o parte din bani nu au fost folosiți conform planului de afaceri prezentat sau conform regulilor stabilite pentru acordarea ajutorului de stat. Potrivit unor surse s-a constatat că din ajutorul de stat societatea a decontat facturi pentru utilități pentru un imobil dintr-o altă locație sau a făcut achiziții de bunuri neeligibile în cadrul acestui program de asistență financiară. Societatea a fost somată să returneze 107.359,07 lei dar nu s-a conformat astfel încât statul prin intermediul ANAF a demarat procedurile de executare. Societatea a solicitat în instanță suspendarea procedurilor de recuperare a banilor dar a pierdut procesul. De asemenea, societatea a contestat decizia de recuperare a banilor dar judecătorii nu au luat încă o decizie. Societatea nu a rambursat nici un ban astfel încât până acum au fost calculate penalități în valoare de 11.605,39 lei. Conacul Polizu este deținut de afaceristul Constantin Ștefănucă iar societatea este administrată de fiicele sale.
Constantin MAZILU