Royal Town Iași: livrări masive de apartamente în 2025 și un orizont clar până în 2026

11
Royal Town
Royal Town

Într-un peisaj imobiliar dinamic și deseori imprevizibil, Royal Town Iași continuă să fie un reper al predictibilității și seriozității în livrarea locuințelor. În perioada februarie – iunie 2025, blocul 8 din cadrul complexului a intrat în prim-plan, cu un număr impresionant de 170 de apartamente predate, dintr-un total de 178. Această performanță vine după ce dezvoltatorul a obținut autorizația de construire pentru acest bloc – și încă trei aflate în lucru – la începutul anului 2023, marcând astfel a 4 a etapă în evoluția proiectului.

Un ritm susținut de livrare

Apartamentele Royal Towndin blocul 8 au fost predate în etape bine structurate, oferind beneficiarilor posibilitatea să-și amenajeze locuințele fără întârziere și să se mute într-un cadru urban modern, cu toate facilitățile integrate.

Acest ritm de lucru confirmă angajamentul dezvoltatorului față de clienți, dar și o bună capacitate de organizare logistică într-un domeniu unde blocajele și întârzierile sunt frecvente.

Urmează blocul 10 – predări începând cu luna octombrie

Dacă primele luni ale anului au fost marcate de predarea aproape integrală a blocului 8, toamna aduce un nou moment important în cadrul complexului: finalizarea blocului 10, care va include 54 de apartamente cu 1 cameră, 2 sau 3 camere. Estimările interne arată că toate unitățile vor fi livrate începând cu această lună, ceea ce reconfirmă stabilitatea graficului de execuție și încrederea pe care cumpărătorii o pot avea.

Royal Town nu își propune doar să construiască, ci să creeze un spațiu coerent de locuit, în care etapele de dezvoltare să fie în deplin acord cu promisiunile inițiale.

Până în 2026: alte 232 de apartamente în două blocuri noi

Proiectul nu se oprește aici. În 2026, dezvoltatorul va finaliza blocurile 9 și 11, ultimele două din actuala autorizație, livrând încă 232 de apartamente. Această etapă va închide un ciclu major de construcție început în 2023, transformând zona într-un cartier urban complet funcțional, cu multiple tipuri de apartamente, spații verzi, parcări și infrastructură de calitate.

Într-un oraș în continuă expansiune, precum Iașul, astfel de proiecte vin ca răspuns firesc la cererea de locuințe noi, bine poziționate și accesibile în raport cu facilitățile oferite.

Record de CVC-uri în blocurile deja finalizate

Pe lângă livrările din noile blocuri, în perioada decembrie 2024 – mai 2025 s-a înregistrat un record de contracte de vânzare-cumpărare (CVC) semnate pentru cele patru blocuri deja finalizate anterior. Aproximativ 440 de apartamente, deja vândute, au fost intabulate, iar proprietarii au putut merge la notar pentru semnarea finală a contractelor.

Această etapă este esențială în procesul de achiziție. În cazul apartamentelor vândute în timpul construcției, actul de intabulare permite semnarea oficială a CVC-ului și astfel legal, proprietarii fiind înregistrați în cartea funciară.

Un model pentru dezvoltările imobiliare din Iași

Royal Town Copou devine astfel un model de bună practică în domeniul imobiliar: livrări etapizate, termene respectate, comunicare constantă cu cumpărătorii și un sistem clar de dezvoltare.

Cu perspective sigure până în 2026 și o reputație consolidată în rândul celor care deja locuiesc în Royal Town, proiectul se conturează ca una dintre cele mai solide investiții imobiliare din Iașul contemporan.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.