@ Sentinţă în dosarul „Flux”: judecătorii de la Tribunalul Iaşi au rămas în pronunţare în procesul primarului Mihai Chirica @ De altfel, dosarul „Flux” a fost judecat cu „acceleraţia la podea” în ultima perioadă @ Instanța a decis preschimbarea termenelor, stabilind dăți mai scurte între acestea
Sentinţă în dosarul „Flux”! Judecătorii din cadrul Tribunalului Iaşi au rămas în pronunţare în procesul primarului Mihai Chirica! De altfel, dosarul „Flux” a fost judecat cu „acceleraţia la podea” în ultima perioadă. Instanța a decis preschimbarea termenelor, stabilind dăți mai scurte între acestea.
La termenul de la finele acestei săptămâni, magistraţii au anunţat că au rămas în pronunţare. „Instanta stabileşte deliberarea, redactarea şi pronuntarea hotărârii la data de 21 aprilie 2026, prin punerea solutiei la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei„, au afirmat ieri judecatorii ieseni.
Magistraţii au fugit de dosar
Amintim că, în dosarul de corupție în care a fost trimis în judecată primarul Iașului, Mihai Chirica, mai mulţi judecători s-au abținut inițial, iar fostul viceprimar Gabriel Harabagiu a solicitat, la rândul său, ca procesul să ajungă în alt județ.
Astfel, ex-viceprimarul Gabriel Harabagiu a solicitat la Înalta Curte strămutarea Dosarului „Flux”. Cererea a fost, însă, respinsă de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Cum a izbucnit scandalul
În Dosarul „Flux” au fost trimiși în judecata Mihai Chirica și Gabriel Harabagiu, alături de alte persoane, funcţionarii publici fiind acuzaţi că ar fi eliberat nelegal certificatul de atestare a edificării pentru clădirea societăţii Flux, condusă de milionarul Tudor Cheşcu, de pe strada Vasile Lupu, din cartierul Tătăraşi.
Asta, în contextul în care funcţionariui ar fi ştiut tot timpul că imobilul are mai multe etaje, mai multe apartamente, deci nu ar fi respectat autorizația de construire.































