Înșelătorie la cazări prin Booking. Țeapă cu o vacanţă în Grecia

1545

O româncă adepta a vacanţelor în Grecia a povestit, pe un forum dedicat turiștilor din țara noastră care merg în Grecia, despre problemele întâmpinate după ce a rezervat vineri, 10 iunie, un apartament în Salonic, fără anulare gratuită, relatează Gândul. După ce a rezervat pe Booking o cazare în Salonic de 334 lei pe noapte, fără anulare gratuită, a constat că aceeași proprietate rezervată de dânsa era disponibilă pentru perioada selecţionata de ea. „Sâmbătă (11 iunie-n.r.), uitându–mă încă o dată pe Booking am observat aceeași proprietate disponibilă pentru perioada aleasă de mine. Am contactat proprietarul, pe whatsapp, și l-am întrebat dacă are 2 apartamente în același bloc și mi-a spus că nu are și de fapt apartamentul pe care eu l-am rezervat nu e disponibil pentru că l-a mai rezervat altcineva pe Airbnb și că mă roagă să anulez eu rezervarea.I-am spus că eu nu am cum să anulez pentru că e non-refundable și că eu voi pierde banii și că trebuie să anuleze el, pentru că e vina lui că nu și-a gestionat rezervările, nu a mea. Răspunsul lui a fost…liniște! Deci, dacă eu nu-l contactam, el nu avea de gând să–mi spună că nu pot ocupa apartamentul și ajungeam cu copilul până în față ușii și mă trezeam că nu am cazare”, a scris femeia, pe pagina de facebook care gazduiește forumul respectiv. Femeia a explicat cum a procedat  după ce a realizat că, de fapt, a luat „țeapă” după ce a făcut rezervarea respectivă pe Booking.com. „Am luat legătură cu Booking, prin mesaje și telefon, și le-am spus situația. Drept urmare, Booking mi-a anulat rezervarea și l-a scos pe stimabilul domn de pe platformă”, a scrie turista, pe rețeaua de socializare. Turista a oferit și un sfat util pentru cei ca ea, care ajung să fie înșelaţi de proprietarii de hoteluri sau pensiuni. „Să nu încercați să anulați voi rezervările, dacă sunteți rugați de către gazde, pentru că așa ei nu vor fi sancționați. Cel mai bine, luați legătură cu Booking și ei vor acționa în consecință”, este mesajul acesteia.

1 COMENTARIU

  1. Am trait-o si pe asta….Dupa ce, ani de zile am tot facut rezervari pe Booking.com (sunt Genius2) am ajuns sa iau teapa….Ce s-a intamplat…Fac prin Booking.com o rezervare la „Apartament 3 camere LUX ultracentral Radisson” pentru data de 20.04.2024, primesc confirmare, mi se iau banii de pe card si astept sa primesc locatia exacta si codul de acces in apartament. Dupa un timp, neprimind nimic, reusesc cu greu sa iau legatura cu proprietarul(prin whatsapp), care-mi spune ca nu poate onora rezervarea si ca voi primi banii inapoi. Toate ok, insa banii nu au venit nici acum iar eu, dupa ce sesisez pe cei de la Booking.com, primesc de la ei un raspuns „de toata jena”, precum ca nu pot sa ma ajute cu nimic, dar isi cer scuze si ma informeaza ca ei exista doar ca sa ma ajute sa rezolv problema (adica fac si misto). Consider ca Booking.com sunt partasi la aceasta teapa si ma voi adresa Politiei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.