Serviciul Permise Auto, obligat să îi plătească daune morale unui ieșean! Lăsat aiurea fără mașină! (EXCLUSIV)

1304
Serviciul Permise si Inmatriculari Iasi
Serviciul Permise si Inmatriculari Iasi

@ Serviciul Permise Auto a fost obligat să îi plătească daune morale unui ieșean @ Bărbatul a fost lăsat aiurea fără posibilitatea de a conduce o mașină @ Astfel, recent, magistrații din cadrul Judecătoriei Iași au admis în parte acțiunea formulată de George Andrei Oniceanu @ Asadar, Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (SPCRPCI) a fost obligat să îi achite reclamantului daune materiale de 410 lei și daune morale de 50.000 de lei 

Serviciul Permise Auto a fost obligat să îi plătească daune morale unui ieșean! Bărbatul a fost lăsat aiurea fără posibilitatea de a conduce o mașină! Astfel, recent, magistrații din cadrul Judecătoriei Iași au admis în parte acțiunea formulată de George Andrei Oniceanu.

Asadar, Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (SPCRPCI) a fost obligat să îi achite reclamantului daune materiale de 410 lei și daune morale de 50.000 de lei.

Serviciul Permise Auto, obligat la daune morale

Procesul dintre cele doua parti a inceput pe 6 noiembrie 2023. Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei, reclamantul a chemat în judecată SPCRPCI, solicitând instanței să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 1.500 de lei, cu titlu de daune materiale, și la plata sumei de 50.000 de lei, cu titlu de daune morale.

Pe 11.06.2023, am fost depistat în localitatea Vulturi, în timp ce conduceam către Sculeni un autoturism, de către lucrători de Poliție din cadrul IPJ – Serviciul Rutier, echipaj care mi-a solicitat atât actele personale, cât și pe cele ale vehiculului, solicitare căreia m-am conformat. În urma interogării în baza de date s-a constatat că autoturismul reclamantului ar fi fost radiat din circulație pe 28.05.2020, motivul radierii fiind export. Fiind întrebat de cele constatate, am precizat că nu am efectuat niciodată demersuri în vederea radierii autoturismului, însă nu am fost crezut de către agenți, care au întocmit un proces-verbal de constatare a infracțiunii flagrante, dispunând totodată și reținerea certificatului de înmatriculare și a plăcuțelor de înmatriculare.

Ulterior acestui moment a fost deschis un dosar penal pe numele meu pentru săvârșirea infracțiunii de punere în circulație sau conducerea unui autovehicul neînmatriculat. Întrucât mi-a fost reținut certificatul de înmatriculare și plăcuțele, am fost nevoit să chem o platformă care să tracteze autoturismul la domiciliul meu. În toată această perioadă nu m-am putut deplasa cu autoturismul meu. Pe 20.07.2023 s-a dispus prin ordonanță clasarea cauzei, constatându-se că fapta nu există, soluție la care s-a ajuns în urma demersurilor mele, care am cerut pârâtei să îmi comunice motivul radierii din circulație, răspunsul pârâtei fiind acela că radierea s-a efectuat în mod eronat„, a precizat reclamantul in fata instantei.

Ce au spus cei de la SPCRPCI

Reclamantul a mai aratat ca, drept urmare a conduitei defectoase a pârâtei, a fost supus unor neplăceri și a fost învinovățit pe nedrept, activitatea sa personală și familială fiind perturbată ca urmare a împrejurării că autoturismul nu mai putea fi folosit. A mai precizat că a trăit anumite frustrări întrucât știa că este nevinovat, însă nu a putut dovedi acest lucru în termen scurt. Totodată, perioada în care a fost cercetat penal a fost una foarte grea pentru iesean, întrucât a trebuit să efectueze deplasări spre oraș zilnic, el locuind în afara Iașului, întrucât soția sa era însărcinată și trebuia să meargă la medic.

Pe de alta parte, SPCRPCI a formulat întâmpinare în termen legal, prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiată a cererii ieseanului. „Reclamantul nu a dovedit existența unui prejudiciu material în cuantum de 1.500 de lei. Cu privire la despăgubirile morale în cuantum de 50.000 de lei, nu sunt îndeplinite condițiile pentru angajarea răspunderii civile delictuale. Pentru stabilirea despăgubirii nu este suficientă culpa autorității, ci trebuie dovedite daunele morale suferite. Deși este evidentă eroarea S.P.C.R.P.C.Î.V. la momentul radierii autoturismului, reclamantul nu a făcut dovada prejudiciului moral, înțeles ca o atingere adusă existenței fizice a persoanei, integrității corporale și sănătății, cinstei, demnității și onoarei sau prestigiului profesional. În plus, eroarea a fost îndreptată într-un termen rezonabil de la data sesizării, la data de 5.07.2023 autoturismul fiind repus în situația anterioară radierii. Mai mult, radierea a fost cauzată de o eroare umană și nu de un fapt intenționat„, au subliniat cei de la SPCRPCI.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.