5.7 C
Iași
joi, martie 5, 2026
Acasă Deschidere Avocata infractoare, chemată la Înalta Curte! Judecătorii i-au respins probele în dosarul...

Avocata infractoare, chemată la Înalta Curte! Judecătorii i-au respins probele în dosarul penal!

152
Gianina Porosnicu
Gianina Porosnicu

@ Avocata condamnată pentru divulgare fără drept de informaţii confidenţiale este chemată din nou la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie @ Recent, judecătorii bucureşteni i-au respins Gianinei Vera Poroşnicu cererea de probe în dosarul penal @ Următorul termen al apelului în care este implicată Gianina Vera Poroşnicu va avea loc pe 12 martie 2026 

Avocata condamnată pentru divulgarea secretului profesional este chemată din nou la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie! Recent, judecătorii bucureşteni i-au respins cererea de probe în dosarul penal avocatei Gianina Vera Poroşnicu!

Instanta admite, în parte, proba testimonială si dispune audierea martorului Bogdan Nechita si admite, în parte, proba cu înscrisuri, constând în înscrisuri în circumstanţiere depuse de apelanta-inculpată. Respinge proba testimonială constând în audierea martorei Cristina Zamfir. Respinge proba cu înscrisuri constând în emiterea unei adrese către ANAF Iaşi pentru a comunica rezultatul investigaţiilor fiscale privindu-i pe partea civilă N.L.C., pe apărătorul acesteia, avocat R.I.R. şi pe martorii Eduard Puiu şi Andreea Iustina Niţă, emiterea unor adrese pentru comunicarea de relaţii cu privire la stadiul dosarelor aflate pe rol la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi, respectiv la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Neamţ, extrase din articole de presă şi capturi de ecran. Respinge proba constând în efectuarea unei expertize psihologice judiciare cu privire la partea civilă. Prorogă pronunţarea asupra cererii de probatorii formulată de inculpată constând în efectuarea unei expertize tehnico-judiciare în informatică asupra telefonului inculpatei, asupra telefonului numitului Eduard Puiu şi asupra calculatorului acestuia. Definitivă„, au spus judecatorii de la Inalta Curte de Casatie si Justitie. Acestia au decis ca urmatorul termen al apelului sa aiba loc pe data de 12 martie 2026.

Gianina Poroşnicu, condamnată pentru divulgarea de informaţii

Pe 10 iulie 2025, magistraţii de la Curtea de Apel Iaşi au condamnat-o pe Gianina Vera Poroşnicu la un an şi trei luni de închisoare, cu suspendare, pentru săvârşirea infracţiunii de divulgare fără drept de informaţii confidenţiale.

Condamnata va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială sau în cadrul ANAF-Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi, pe o perioadă de 60 de zile. Instanţa admite în parte acţiunea exercitată de către partea civilă N.C.L., sens în care obligă inculpata Poroşnicu Gianina Vera la plata către partea civilă a sumei de 5.000 de euro, cu titlu de daune morale„, au precizat judecătorii ieşeni.

De unde a pornit scandalul cu avocata

La finele anului 2023, Gianina Poroşnicu a fost trimisă în judecată de procurorii din cadrul Parchetului de pe langa Curtea de Apel Iasi. „Inculpata, în calitate de apărător ales al persoanei vătămate în dosarul penal aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătorie, a luat la cunoștință și a deținut mai multe înscrisuri ce țin de viața privată a persoanei vătămate, înscrisuri pe care, cu scopul de a se răzbuna, la finalul lunii februarie 2023, le-a trimis în formă scanată numitului, cu scopul de a o denigra pe aceasta„, au mentionat procurorii ieseni cu privire la avocata Poroşnicu.

Pe tot parcursul procesului de până acum, Gianina Poroşnicu a negat comiterea faptei de care este acuzată. Mai mult, aceasta a susţinut în instanţă că ea nu ar fi trimis niciun document către fostul prieten al părţii vătămate. La un moment dat, Poroşnicu a susţinut chiar că, în perioada respectivă, ar fi fost victima unui atac cibernetic asupra telefonului său mobil. De asemenea, pe reţelele sociale, aceasta a pozat într-o victimă, în ciuda faptului că ea este trimisă în judecată şi condamnată la instanţa de fond pentru comiterea unei infracţiuni.

De altfel, de-a lungul ultimilor ani, mai mulţi colaboratori au rupt relaţia cu cabinetul condus de Gianina Vera Poroşnicu, din varii motive. Mai mult, în urma condamnării la prima instanţă, aceasta s-a suspendat din activitate la Baroul Iaşi. Decizia a fost luată în urmă cu câteva luni.

Cabinetul avocatei Poroșnicu s-a prăbușit. Ultimul partener a plecat după un scandal pe bani

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.