Blocul Braus din Păcurari avalansă de dosare penale. Clienți disperați, o nouă sesizare de lucrări ilegale

135
blocul Braus Păcurari
blocul Braus Păcurari

@ Municipalitatea a refuzat recent reautorizarea blocului pe care compania Braus îl ridică în zona Păcurari @ În urma unui controlul efectuat de Poliția Locală s-a constatat că dezvoltatorul Braus.ro nu a respectat autorizația de construire, a făcut etajele mai înalte nu a respectat proiectul de compartimentare @ Lucrările au fost sistate și s-a făcut plângere penală pentru lucrări ilegale în zona de protecție a unui monument istoric și anune ‘’beciul fabricii de bere’’ @ Compania Braus.ro a încercat să obțină o nouă autorizație, municipalitatea a respins solicitarea @ Pentru că au fost continuate lucrările fără autorizație, Poliția Locală a depus o nouă plângere penală

Investiția Braus.ro SRL din Păcurari începe să semene din ce în ce mai mult cu un nou scandal Nordis, e drept la scară mai mică, localizat doar pe municipiul Iași. Astfel, în condițiile în care compania a semnat zeci de antecontracte pentru cele peste 100 de apartamente în blocul pe care intenționa să-l ridice pe strada Moara de Foc nr. 43A, lucrările au fost sistate și mai mult decât atât șansele să fie reluate sunt din ce în ce mai mici în condițiile în care municipalitatea a respins reautorizarea. Mai mult decât atât, pentru că lucrările au continuat Poliția Locală a depus o nouă sesizare penală. Este vorba despre un bloc ce cuprinde 2 tronsoane, cu regim de înălțime diferit respectiv Tronson 1: D+P+1E, iar Tronson 2: D+P+9E+Eth. Pentru Braus problemele au început în primăvara acestui an când, inspectorii pentru urbanism de la Poliția Locală au constatat că acest dezvoltator nu a respectat autorizația de construire emisă pentru blocul din Păcurari. ’’La momentul controlului, în urma analizării proiectului vizat ‘’spre neschimbare’’ s-a constatat că nu au fost respectate prevederile autorizației de construire, respectiv modificarea înălțimii etajelor,  a secțiunii caracteristice etajelor precum și prin realizarea de compartimentări interioare’’, ne-a transmis Poliția Locală.

După control pentru că lucrările ilegale s-au făcut în zona de protecție a unui monument istoric și anume  ‘’beciul fabricii de bere’’ întreaga documentație a fost înaintată Poliției Municipiului laşi – Secţia 2 Poliție pentru efectuarea unor cercetări. Lucrările au fost sistate. Braus.ro SRL a încercat să obțină o nouă autorizație de construire care cuprindea și modificările făcute proiectului inițial dar municipalitatea a respins cererea.

O nouă plângere penală

Însă, cu toate acestea Braus a continuat lucrările. În aceste condiții Poliția Locală a formulat o nouă sesizare penală. ‘’Ulterior, în urma verificărilor suplimentare s-a constatat că, pe amplasamentul menționat, au fost continuate lucrările, fără a fi obținută autorizația de construire pentru lucrările executate cu nerespectarea autorizației de construire nr.51/07.02.2024. Ca urmare, aspectele constatate cu petițiile și documentația aferentă, au fost înaintate Poliției municipiului Iași – secția 2 Poliție, în vederea conexării acestora la sesizarea inițială și pentru a se constata dacă prin faptele săvârșite, au fost încălcate prevederile art.24 din Legea 50/1991 republicată’’, se ne-a mai transmis Poliția Locală. Și în cursul zilei de ieri la prânz se aflau muncitori care lucraru pe șantierul Braus. Conform autorizației inițiale lucrările urmau să fie finalizate la începutul anului 2027.

Blocul Braus din Păcurari pus sub sechestru. Creditorii își vor banii, clienții riscă o mare țeapă

Constantin MAZILU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.