Cererea făcută de avocatul acuzat că şi-a ucis iubita însărcinată i-a surprins pe judecători! FOTO

622
Avocatul ieşean Sebastian Felecanu, într-o încăpere, cu o ţigară aprinsă în mână
Avocatul ieşean Sebastian Felecanu, acuzat de omor

@ Cererea făcută de avocatul acuzat că şi-a ucis iubita însărcinată i-a surprins pe judecători @ Recent, Sebastian Felecanu a contestat prelungirea arestării preventive în cazul său @ Avocatul ieşean vrea înlocuirea acestei măsuri cu cea a arestului la domiciliu

Cererea făcută de avocatul acuzat că şi-a ucis iubita însărcinată i-a surprins pe judecători! Astfel, Sebastian Felecanu a contestat recent prelungirea arestării preventive în cazul său. Avocatul ieşean vrea înlocuirea acestei măsuri cu cea a arestului la domiciliu.

„Instanţa menţine măsura arestării preventive a inculpatului, în prezent aflat în Penitenciarul Iasi, trimis în judecată pentru săvârsirea infractiunii de omor calificat. Respinge, ca nefondată, cererea formulată de inculpat privind revocarea măsurii arestării preventive. Respinge, ca nefondată, cererea formulată de inculpat, privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu”, au spus magistraţii din cadrul Curţii de Apel Iaşi.

Avocatul Sebastian Felecanu a contestat prelungirea arestului

Contestatia formulata de avocatul iesean Sebastian Felecanu va ajunge pe mesele magistratilor de la Inalta Curte de Casatie si Justitie. In zilele urmatoare, acestia vor decide ce se va intampla in continuare cu membrul Baroului Iasi. Amintim că, în septembrie 2022, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi l-au trimis în judecată pe Felecanu, pentru omor calificat. În cadrul dosarului, trei rude ale victimei s-au constituit părţi civile.

Pe 19 iunie 2021, avocata Monica Cioată, în vârstă de 26 de ani, a căzut de la fereastra apartamentului situat la etajul 6 din zona Târgu Cucu din Iași, locuinţă ce îi aparţine lui Sebastian Felecanu. Inițial s-a luat în calcul că tânăra avocată s-ar fi sinucis. Cazul a fost preluat de către procurorii de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași. După un an de la incident, avocatul Sebastian Felecanu, cel care avea o relație cu victima și care se afla în acea noapte în același apartament, a fost pus sub acuzare pentru crimă. Anchetatorii au pus cap la cap mai multe informații din care a rezultat implicarea avocatului ieşean în producerea tragediei.

Sebastian Felecanu, acuzat că a ucis-o pe Monica Cioată

Expertii au stabilit că, înainte de a fi aruncată pe geam, victima ar fi fost adusă în stare de inconștiență, iar Monica Cioată ar fi fost târâtă până la fereastra bucătăriei, de unde ar fi fost aruncată. Sebastian Felecanu a refuzat să dea declaraţii în faţa procurorilor după ce a fost reţinut. Avocatul ieşean a refuzat să se supună unui test poligraf (detectorul de minciuni – n.r.). De asemenea, iniţial, el a refuzat să îi fie examinat corpul.

Ulterior, avocatul acuzat de omor a ajuns în arest, iar, de atunci, ieşeanul tot încearcă să iasă, susţinând că ar fi nevinovat. Totodată, în noiembrie 2022, avocatul ieşean s-a căsătorit după gratii cu o studentă la Drept din Vaslui.

Monica Cioata
Monica Cioata

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.