De la vis la realitate: noul sediu al Primăriei Lungani a fost inaugurat și sfințit de preoți

283
taiere panglica noul sediu al Primăriei Lungani
taiere panglica noul sediu al Primăriei Lungani

@ Administrația comunei Lungani își va desfașura activitatea într-o clădire nouă cu o suprafață utilă de 900 mp @ Investiția a fost finanțată prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL) având o valoare totală de 3.585.958 lei

Comuna Lungani a marcat a un moment important: pe data de 4 septembrie a.c a fost inaugurat și sfințit noul sediu al Primăriei, eveniment ce reprezeinta un pas semnificativ pentru dezvoltarea administrației locale. La eveniment au fost prezenți reprezentanți ai autorităților județene, primari din comunele învecinate, dar și numeroși locuitori ai Lunganiului, veniți să ia parte la acest moment istoric pentru comunitatea lor. Atmosfera a fost una festivă, încărcată de emoție și de speranțe pentru viitor , iar oficialitățile au subliniat importanța unei administrații moderne și eficiente pentru bunăstarea cetățenilor. ‘’ A fost o zi cu adevărat deosebită pentru comunitatea noastră. Cu emoție și bucurie am inaugurat și  sfințit noul sediu al primăriei – un simbol al dezvoltării și al unității noastre. Acest edificiu nu este doar o clădire modernă, ci un loc în care fiecare locuitor al comunei va găsi sprijin, soluții și deschidere din partea administrației locale. Este un pas important înainte pentru noi toți, un semn că Lunganiul se modernizează și privește cu încredere spre viitor’’, a spus Ioan Corobuță, primarul comunei Lungani.

Astfel, administrația comunei Lungani își va desfașura activitatea într-o clădire nouă cu o suprafață utilă de 900 mp iar investiția a fost finanțată prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL), etapa a II-a, are o valoare totală de 3.585.958,63 lei cu TVA, din care: 3.316.879,08 lei cu TVA au fost alocați de la bugetul de stat iar 269.079,55 lei cu TVA reprezintă contribuția bugetului local. Dotarea noului sediu  a fost posibilă tot eforturilor depuse de primarul comunei Lungani. La sfârșitul 2023, Ioan Corobuță a semnat cu Agenția de Finanțare a Investițiilor Rurale contractul pentru dotarea sediului primăriei, suma obținută din fondurile europene fiind în valoare de 64.099 euro, adică 317.258 lei. Banii au fost folosiți pentru dotarea cu mobilier și aparatura ce ține de logistica necesară funcționarii administrației comunei Lungani.

Constantin MAZILU

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.