Un gigant al literaturii contemporane vine la Iasi. FILIT il prezinta pe Jonathan Franzen

2602

@ Festivalul International de Literatura si Traducere (FILIT) il aduce anul acesta la Iasi pe Jonathan Franzen, considerat unul din cei 20 de scriitori de valoare ai secolului 21 @ Printre cei care au mai confirmat si despre care putem spune ca nu sunt mai putin valorosi de numara Jón Kalman Stefánsson, Kamila Shamses (Marea Britanie) , Sylvie Germain (Franta) dar s Iuri Andruhovici din Ucraina si Eduardo Cabbalero din Spania @ ”Cel mai important invitat, considerat in top 20 scriitori contemporani este Jonathan Franzen dar vom fi si in compania lui Stefánsson,
Germain si Andrucovici. Insa FILIT nu este un festival despre vedete. FILIT este un spatiu pentru iubitorii de carti”, a spus scriitorul Florin Lazarescu, unul dintre organizatori

Si anul acesta Festivalul International de Literatura si Traducere (FILIT), aflat la cea de a 6 a editie reuseste sa aduca la Iasi scriitori din topul mondial, scriitori cu milioane de exemplare vandute in intreaga lume, laureati sau nominalizati ai National Book Award, Man Booker Prize, ai premiului Goncourt etc. Dupa cum au recunoscut si organizatorii cel mai importanr invitat de anul acesta este Jonathan Franzen, autor al romanelor ”Cel de-al douazeci si saptelea oras”, ” Miscare puternica”, ”Corectiile” etc. cu milioane de exemplare vandute in intreaga lume. S-ar parea ca numai Coreea de Nord este singura tara care nu l-a tradus pe Franzen. Cel mai important invitat, considerat in top 20 scriitori contemporani este Jonathan Franzen dar vom fi si in compania lui Stefánsson,
Germain si Andrucovici. Insa FILIT nu este un festival despre vedete. FILIT este un spatiu pentru iubitorii de carti”, a spus scriitorul Florin Lazarescu, unul dintre organizatori, in conferinta de presa pentru lansarea celei de-a 6 editii Filit, editie care se va desfasura in perioada 3-7 octombrie. Numele complete al celorlalti scriitori enumerati de Florin Lazarescu sunt Jón Kalman Stefánsson, Sylvie Germain (Franta), Iuri Andruhovici (Ucraina) dar au confirmat prezenta si Kamila Shamses din Marea Britanie, Eduardo Cabbalero (Spania), Eduard Flisar (Slovenia), Catherine Lovey (Elvetia), Luis Anton Baulenas (Spania), Goce Smilevschi (Macedonia), Roland Orcsik (Ungaria), Sveta Dorosheva (Ucraina/Israel), Lorenzo Silva (Spania), Yannick Haenel (Franța), Tomas Zmeskal (Cehia), Carl Frode Tiller (Norvegia), Catherine Gucher (Franța). Lor li se alătură importanți autori români precum Gabriela Adameșteanu, Irina Teodorescu, Liliana Lazăr, Carmen Firan, Augustin Cupșa, Dorina Rusu, Ana Maria Caia, Andrei Crăciun, Florina Ilis, Mihai Buzea, Iulian Ciocan,Tudor Ganea, Cristian Fulaș, Alex Tocilescu, Bogdan Răileanu, Adela Greceanu, Adelin Petrișor, Viorel Ilișoi, Eugen Istodor. Americanul Ian McGuire a confirmat initial prezenta dar s-a restras pe ultima suta de metri. De asemenea anul acesta vor continua si proiectele de anul trecut Casa Copilariei si Casa Fantasy, unde tinerii se vor intalni cu scriitori precum Moni Stanila, Simona Antonescu, Cristina Nemerovchi, Daniel Timariu.
O parte din lista a fost publicata anticipat de Dezvaluirea.ro in articolul cu titlul ”Exclusiv. Scriitori de Nobel la a 6 a editie FILIT. Ocazie istorica pentru ieseni’‘ publicat in data de 25 august 2018.

Vine si Eric Vuillard

De asemenea in ziua de 1 octombrie, va avea loc o intâlnire cu Éric Vuillard, laureatul Premiului Goncourt, eveniment organizat in parteneriat cu Institutul Francez. Printre traducatorii care vor fi prezenti la festival se numara Ingrid Baltag (Germania), Mauro Barindi (Italia), Olga Bartosiewicz (Polonia), Elena Borras (Spania), Florica Courriol (Franța), Jean-Louis Courriol (Franța), Inger Johansson (Suedia), Bruno Mazzoni (Italia), Steinar Lone (Norvegia), Philippe Loubiere (Franța), Eva Ruth Wemme (Germania). Un alt eveniment inedit este lansarea colectiei de carti ”Scriitori de poveste”, care va readuce in centrul atenyiei scriitorii carora le sunt dedicate muzeele din reteaua Muzeului National al Literaturii Romane Iasi ,organizatorul FILIT. Este vorba despre Ion Creanga, Mihai Eminescu, Mihail Sadoveanu, George Topirceanu, Otilia Cazimir, Vasile Pogor, Nicolae Gane, Constantin Negruzzi, Vasile Alecsandri, Mihai Codreanu si Mitropolitul Dosoftei. Astfel, 11 scriitori contemporani au acceptat provocarea de a scrie câte o biografie romantata, reprezentând povestea fiecaruia dintre cei 11 scriitori menționati mai sus. ”Suntem la a 6 a editie si vor fi mult mai multe deoarece FILIT a devenit unu dintre cele mai importante festivaluri de literatura din Europa, este mai mult decat un festival un spatiu de intalnire pentru profesionistii din lumea cartilor. Anul trecut am avut 30.000 de spectatori si 100 de evenimente. Si anul acesta avem noutat”, a spus scriitorul Lucian Dan Teodorovici, directorul Muzeului Literaturii Romane Iasi.

Seful CJ, Maricel Popa: ”Mai avem un festival”

La conferinta de lansare a participart si Maricel Popa, presedintele Consiliului Judetean Iasi, patronul evenimentului. Consiliul Judetean a finantat cu 2.000.000 lei aceasta editie. De asemenea Maricel Popa a spus ca tot in luna octombrie va avea loc la Iasi Festival International de Teatru pentru Publicul Tanar.
Constantin MAZILU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.