Video! Accident grav la Castelul de Apa. A fost adus elicopterul SMURD

377

Un accident grav a avut loc in urma cu câteva minute la Castelul de apă. Sunt implicate doua camioane. Autoritățile au mobilizat elicopterul SMURD.”Astăzi, 24 octombrie 2025, în jurul orei 11:45, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Mihail Sturdza” al Județului Iași a fost alertat prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112 despre producerea unui accident rutier pe drumul național DN28 (Drumul european E583), în care au fost implicate două autotrenuri, două autoturisme și șapte persoane. La locul evenimentului s-au deplasat de urgență:
– o autospecială de stingere cu apă și spumă dotată cu modul de descarcerare și acordare a primului ajutor;
– o autospecială de descarcerare din cadrul Detașamentului de Pompieri Târgu Frumos;
– o autospecială de descarcerare grea din cadrul Detașamentului de Pompieri Roman;
– un echipaj medical cu medic din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Iași;
– elicopterul SMURD Iași;
– două echipaje ale Poliției Rutiere.
La sosirea forțelor de intervenție, conducătorul auto al unuia dintre autoturisme, un bărbat în vârstă de 66 de ani, se afla încarcerat în vehiculul avariat în proporție de aproximativ 90%. Pompierii militari au acționat pentru descarcerarea și extragerea victimei, care a fost predată conștientă echipajului SMURD și transportată la spital pentru investigații și îngrijiri medicale de specialitate. Celelalte șase persoane implicate, printre care doi minori (de 10 și 13 ani), au fost evaluate medical la fața locului – prezentând atacuri de panică, dar nu au necesitat transport la spital.În urma evenimentului, cele patru autovehicule au suferit avarii, unele majore. Traficul rutier a fost blocat pe ambele sensuri de mers timp de aproximativ 40 de minute, fiind ulterior deviat pentru fluidizarea circulației, de către echipajele poliției rutiere. Pompierii au acționat și pentru curățarea carosabilului și sablarea zonei afectate, în vederea reluării în siguranță a traficului rutier”, a transmis ISU Neamț.

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.