@ Revoltă a magistraţilor ieşeni după decizia CCR privind pensiile acestei categorii sociale @ Judecatorii din cadrul Curtii de Apel Iasi au precizat ieri că hotararea Curtii Constitutionale a Romaniei privind pensiile de serviciu reprezinta, de fapt, efectul unei lupte de ani de zile pentru destabilizarea sistemului judiciar
Revoltă a magistraţilor ieşeni după decizia CCR privind pensiile acestei categorii sociale! Judecatorii din cadrul Curtii de Apel Iasi au precizat ieri că hotararea Curtii Constitutionale a Romaniei privind pensiile de serviciu reprezinta, de fapt, efectul unei lupte de ani de zile pentru destabilizarea sistemului judiciar.
„Curtea de Apel Iasi constată că decizia CCR din 18 februarie 2026 reprezintă o cimentare a efortului consistent si sustinut timp de câtiva ani de acuzare a sistemului judiciar pentru esecurile exponentilor celorlalte puteri ale statului. Ca orice acuzat dintr-un sistem judiciar în care se clamează dreptul la apărare, chiar si numai la nivel de aparentă, mentionăm ca neîndeplinirea jaloanelor europene nu a fost si nu este un fenomen la îndemâna puterii judecătoresti, care însă a încercat, în limitele abilitărilor legale, să diminueze sau să atenueze impactul rateurilor celor care aveau puterea de a face ca lucrurile să functioneze„, arata magistratii ieseni.
Ce au mai spus judecătorii ieşeni
Magistratii au adaugat ca, în cazurile în care CEDO a constatat de-a lungul timpului suferinta legislativă internă în directii care afectau drepturile individuale ale persoanelor, judecătorii au dat prevalentă normelor europene pentru a proteja cetătenii, printr-un efort de amploare al corelării și aplicării legii, nefiresc însă într-un stat de drept în care legiferarea este la îndemâna unei alte puteri constitutionale.
„În alte cazuri, instantele au substituit lipsa de interventie în fondul legislativ impusă de deciziile CCR, preluând astfel sarcinile care sunt atribuite prin Constitutie legislativului. Efectele prescriptiei răspunderii penale se produc în procedurile judiciare nu ca decizie arbitrară a instantelor, ci pentru că a existat o inactivitate a legislativului timp de câtiva ani, desi avertizarea expresă exista în deciziile instantei de contencios constitutional. Exemplele de mai sus sunt dovezi ale eforturilor puterii judecătoresti de a colabora în triunghiul constitutional pentru binele cetătenilor si al cetătii„, au subliniat judecatorii ieseni.
Aspecte cunoscute, dar bagatelizate
Judecatorii au mai spus ca această muncă suplimentară se adaugă aspectelor cunoscute, dar ignorate sau bagatelizate, care sunt realităti ale sistemului judiciar românesc de mai multi ani.
Si, aici, ei fac referire la posturi alocate cu mult sub nivelul necesar, posturi ocupate în procent redus si inconsecvent ca proces de durată, cu efectul, pus în lumină în perioada recentă, al schimbării frecvente a compunerii completurilor de judecată, infrastructură inadecvată pentru obtinerea celeritătii judecătii (săli de sedintă foarte putine în sediile instantelor, utilizate de judecători printr-un mecanism tip puzzle), modificări legislative în cascadă si cu o frecventă ridicată, marcate de dese necorelări, cu afectarea directă a coerentei si constantei fată de cetătenii care asteaptă, firesc, previzibilitate si solutii unitare în spectrul judiciar, ultimul tărâm al apărării drepturilor lor.
„Tot acest context greoi si epuizant a fost pus pe umerii judecătorilor o perioadă îndelungată, astfel încât, în prezent, este perceput ca o normalitate si un firesc care aduce acuzaţii pentru o vină care nu le apartine. În acest cadru, judecătorii s-au aflat într-o situatie similară cu cea a unui sportiv care, în lipsa conditiilor firesti, asumă o perioadă de efort intens, finalizată cu o epuizare prematură, în opozitie cu situatia unui alt competitor, care beneficiază de cele necesare pentru o viată profesională lungă. Prin echivalentă, singurele măsuri adecvate pentru asigurarea unui act de justitie calitativ sunt cele ale ponderării volumului de activitate al judecătorilor, pentru care statul a pregătit un status profesional îndelungat, însă cu aceleasi resurse umane si materiale, mult subdimensionate, alături de regândirea interdicţiilor şi incompatibilităţilor, precum şi solicitarea intervenţiei forurilor europene, care au competenţă în această direcţie.
Aceasta este singura solutie pentru ca judecătorii să poată face fată cerintelor profesionale în expansiune si dinamice, cu modificări lunare şi chiar săptămânale, asa încât să livreze un rezultat satisfăcător pentru cetăteni. Toate aceste precizări sunt în acord cu pozitia exprimată constant de CSM si ÎCCJ pe această temă, institutii care sunt în vârful sistemului judiciar românesc si pe care le sustinem în demersurile anuntate, demersuri care demonstrează coeziunea corpului judecătoresc în a găsi solutii pentru binele tuturor„, au incheiat judecatorii ieseni.
Tot mai mulţi magistraţi ieşeni se alătură protestului de la nivel naţional din Justiţie!
































