@ Zeci de polițiști din cadrul IPJ Iași au descins ieri la Primăria comunei Sirețel, județul Iași pentru a ridica documente legate de fapte de abuz în serviciu @ Perchezițiile au demarat dimineață la ora 8.00 și s-au finalizat în jurul 14.30 după ce polițiștii au ridicat mai multe documente @ Ancheta este realizată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași și vizează modul ilegal în care au fost acordate ajutoare sociale unor cetățeni din comună
Activitatea Primăriei Sirețel, județul Iași a fost blocată ieri aproape toată ziua pe durata programului de lucru de la ora 8.00 până la 14.30 când au plecat cei 13 polițiști din cadrul IPJ Iași care au obținut mandat pentru ridicarea unor documente. Ancheta este realizată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași și vizează modul în care au fost acordate ajutoarele sociale. Sunt cercetate fapte de abuz în serviciu legate de acordarea unor ajutoare sociale în comuna Sirețel. Este vorba despre eliberarea în fals a unor adeverințe sau certificate fiscale care atestă că anumite persoane nu dețin bunuri astfel încât să se încadreze în limita de venituri pentru a primi ajutoare sociale sau de încălzire. De asemenea, este vorba despre eliberarea în fals a unor adeverințe tot privind cuantumul veniturilor care au fost folosite în instanță pentru transformarea amenzilor în muncă în folosul comunității. Instanța poate lua această decizie în cazul persoanelor fără venituri. În realitate persoanele care au beneficiat de adeverințele respective aveau venituri. Primarii din județul Iași obișnuiesc să acorde ajutoare sociale unui număr cât mai mare de cetățeni pentru a cumpăra astfel voturile familiilor respective. Interogat de jurnaliștii Dezvăluirea.ro, primarul Gelu Șpaiuc ne-a oferit o declarație halucinantă. Acesta a declarat că faptele sunt vizate de anchetă au fost săvârșite în perioada 2020-2021 când nu era primar. Ori, Șpaiuc este primar din luna iunie a anului 2020. ‘’A avut loc o activitate desfășurată de cadre de la IPJ, în urma unor denunțuri făcute de unul dintre cetățenii care se ocupă cu așa ceva. Noi am colaborat cu organele de cercetare, le-am pus la dispoziție toate documentele necesare și, în continuare, nu avem nimic de ascuns. Faptele sunt din 2020. Au fost verificate dosarele de asistență socială și atestatele fiscale depuse în perioada 2020–2021. Scurt, clar și cuprinzător. Nu eram eu primar atunci, dar sunt reprezentantul instituției. Noi colaborăm în continuare pe orice speță și nu avem nimic de ascuns. La compartimentul de taxe și impozite s-au găsit certificatele fiscale, așa cum au fost depuse la fiecare dosar. A fost vorba și despre niște mașini înmatriculate în 2020; s-a găsit și pentru acelea modul în care a fost eliberat certificatul fiscal, iar datoriile erau plătite. Au fost luate în evidență în anul 2021, pentru că așa prevedea legea.Nu am ce să le fac celor care m-au reclamat, s-au descalificat singuri la nivelul comunității. Luați și vedeți reacția cetățenilor! Nu știu ce concluzie au tras procurorii. La fiecare punct care a fost solicitat s-a răspuns cu documente’’, a spus Gelu Șpaiuc.
De asemenea, tot ieri dimineață, polițiști de la Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase s-au deplasat la locuința primarului pentru a-i verifica arma de vânătoare. ‘’Am avut dimineață un control de la Compartimentul de Arme și Muniții și mi-au făcut verificare la arma de vânătoare. A fost în regulă. Nu știu dacă a fost o coincidență; ei pot să vină să-mi facă verificare la armă la orice oră din zi și din noapte, iar eu nu pot să mă opun’’, a mai spus Șpaiuc.
În timpul perchezițiilor, câțiva cetățeni din comună au venit la primărie să-l susțină pe Șpaiuc.
Descinderi ale procurorilor la Primăria Sirețel. Sunt vizate fapte de abuz în serviciu
Constantin MAZILU

































