Eșec total al DNA Iași. Cu banii confiscați de la corupți procurorii nu și-au scos nici banii de salarii

1353
probe carate dosar penal
probe carate dosar penal

@ Deși ar trebui să se ocupe de ‘’Marea Corupție’’, de marile furăciuni din bugetele publice, în anul 2024, DNA Iași a pus sechestre efectiv pe bunuri în valoare de 70.000 euro sumă care acoperă doar salariul unui singur procuror @ Asta deoarece în anul 2024, DNA Iași s-a ocupat de un student care a spus la beție că ar vrea să mituiască niște polițiști, de un agent imobiliar escroc care a păcălit o doctoriță cu 100.000 euro și de niște polițiști de frontieră

Activitatea DNA Iași în anul 2024, un student la USAMV care s-a îmbătat (George Constantin Rusu-vezi aici) și le-a spus polițiștilor care l-au prins că ar vrea să le dea niște bani, un agent imobiliar excroc (Vlad Constantin Mircea-vezi aici) care a păcălit o doctoriță naivă cu 100.000 euro, i-au făcut un dosar omului de afaceri Florin Țepușă din Hârlău pentru a-l scăpa de pușcărie pe interlopul Valter Tănase, au mai trimis în judecată niște polițiști de frontieră și alte mărunțișuri. Singurele dosare cu care se pot lăuda sunt cele referitoare la corupția de la RAR, finalizate de procurorul Irina Perjoiu. Ar mai fi dosarul fostului ministru al Sănătății, Nelu Tătaru care miroase a comandă politică, nu există nici o dovadă că medicul ar fi pretins bani de la bolnavi de aceea și judecătorii i-au ridicat controlul judiciar. DNA și-a publicat raportul de activitate și cu această ocazie am putut afla că în anul 2024, procurorii DNA Iași au dispus prin măsuri sechestre în valoare de circa 110.000 euro dar au indisponibilizat efectiv bunuri de numai 70.000 euro. Adică sechestrele puse acoperă salariile a doi procurori iar banii care ar putea fi efectiv recuperați dacă cei trimiși în judecată ar fi condamnați, acoperă doar salariul pentru un singur procuror. ‘’ În cursul anului 2024, în cauzele instrumentate de procurorii serviciului, pe baza ordonanțelor în care au dispus luarea măsurilor asigurătorii, au fost indisponibilizate efectiv bunuri în valoare de 566.115 RON. Totodată, din analiza datelor referitoare la valoarea bunurilor efectiv indisponibilizate în cauzele instrumentate de procurorii serviciului, la finele anului 2024, în cauzele în care efectuau urmărirea penală, erau indisponibilizate efectiv bunuri în valoare de 338.999 RON’’, se arată în raport.

Mai aflăm astfel că anul trecut procurorii DNA Iași au muncit atât de mult încât au finalizat cu rechizitoriu câte un dosar de om. ‘’În anul 2024, activitatea Serviciului Teritorial Iași s-a desfășurat cu schema completă de procurori, 7 dintre aceștia având funcție de execuție, iar unul funcție de conducere, ocupată prin numire. Doi dintre procurorii cu funcție de execuție au desfășurat exclusiv activitate în sectorul judiciar. În cursul anului de referință au fost emise 9 rechizitorii prin care s-a dispus trimiterea în judecată a 42 inculpați (41 persoane fizice şi o persoană juridică), din care 6 persoane fizice aflate sub o măsură preventivă (arest preventiv, arest la domiciliu şi control judiciar), comparativ cu anul 2023, când au fost emise 7 rechizitorii, prin care s-a dispus trimiterea în judecată a 41 inculpaţi (40 persoane fizice şi o persoană juridică), din care 31 persoane fizice aflate sub o măsură preventivă – control judiciar, 2 persoane trimise în stare de arest preventiv’’, se mai arată în documentul DNA.

Au ajutat un interlop să scape de pușcărie

Raportul cuprinde și marea grozăvie a tentative de arestare a omului de afaceri Florin Țăpușă din Hârlău pentru a reduce pedeapsa de 28 de ani de închisoare primită de Valter Tănase într-un dosar al DIICOT. Tănase a făcut un denunț mincinos împotriva lui Țăpușă iar judecătorii au refuzat să-l aresteze pe acesta din urmă pe motiv că nu există probe. DNA nu a așteptat să vadă dacă denunțul făcut de Țăpușă va duce la o condamnare așa cum se procedează de regulă și i-a dat adeverința de colaborator pentru ca instanța să-I reducă pedeapsa. Și instanța i-a redus pedeapsa cu 10 ani, în baza adeverinței eliberate de DNA (vezi aici). Deci DNA Iași salvează infractori periculoși, nu-i înfundă. ‘’Făcătura’’ aparține cuplului care conduce DNA Iași, procuror Cristina Chiriac, polițist Ciprian Țurcanu. ‘’Într-o cauză a fost admisă cererea unui inculpat (Valter Tănase-n.r) de a beneficia de cauza de reducere a pedepsei aplicabilă prin dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 682/2002 sau ale art. 19 din OUG nr. 43/2002. Ponderea rechizitoriilor/acordurilor de recunoaștere a vinovăției emise în anul 2024 raportat la numărul celorlalte soluţii emise pe fondul cauzei a fost de 36,9%, faţă de un procent de 24,4% al anului 2023, rezultând un indice de creştere a randamentului şi de atingere a obiectivelor propuse. În anul 2024 au fost încheiate 22 acorduri de recunoaştere a vinovăţiei, din care 15 admise’’, se mai arată în raport.

Interceptări explozive din mafia șpăgilor de la RAR. ‘’Fac câte 2.000 euro, nu-i bine?’’. Tată și fiice, judecați

Constantin MAZILU

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.