14.4 C
Iași
marți, iunie 2, 2026
Acasă Deschidere Revoltă în instanțe: grefierii blochează activitatea și denunță noua lege a salarizării

Revoltă în instanțe: grefierii blochează activitatea și denunță noua lege a salarizării

94
protest grefieri
protest grefieri

@ Grefierii ieșeni s-au alăturat protestului național împotriva noii Legi a salarizării personalului plătit din fonduri publice @ Ca și formă grefierii au anunțat suspendarea parțială a activității în instanțe și parchete în perioada 2–5 iunie, între orele 08:00 și 12:00, cu reducerea programului de lucru cu publicul

Sindicatul Național al Grefei Judiciare Dicasterial a respins categoric proiectul noii Legi a salarizării personalului plătit din fonduri publice, acuzând Guvernul că ignoră revendicările personalului auxiliar din instanțe și parchete și perpetuează inechitățile salariale existente în sistemul judiciar. Potrivit sindicaliștilor, actuala formă a proiectului menține dezechilibrele salariale, nu reflectă responsabilitățile reale ale grefierilor și riscă să provoace o nouă perioadă de înghețare a veniturilor pentru următorii cinci ani. Reprezentanții organizației susțin că personalul auxiliar nu a beneficiat de majorări salariale reale în ultimul deceniu, iar singurele creșteri au fost obținute prin hotărâri judecătorești definitive. În urma unei Adunări Generale Extraordinare desfășurate pe 27 mai, sindicatul a decis să participe la toate formele de protest organizate la nivel național și să transmită Guvernului și Parlamentului amendamente privind recalcularea coeficienților de salarizare și includerea în salariul de bază a unor drepturi salariale câștigate în instanță. Ca măsură de presiune, grefierii au anunțat suspendarea parțială a activității în instanțe și parchete în perioada 2–5 iunie, între orele 08:00 și 12:00, cu reducerea programului de lucru cu publicul. Totodată, pe 4 iunie este programată oprirea totală a activității, cu excepția cauzelor urgente prevăzute de lege. Sindicatul avertizează că menținerea actualei formule de salarizare va genera un nou val de litigii, executări silite și costuri suplimentare pentru stat, similar situației create după aplicarea Legii salarizării din 2017. Reprezentanții grefierilor solicită autorităților un dialog real și măsuri care să asigure un sistem judiciar stabil, echitabil și predictibil.

Conflict în Justiție: grefierii din Iași se declară trădați de judecători. ‘’Credeam că facem echipă cu magistrații’’

Constantin MAZILU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Are you human? Please solve:Captcha