Caz unic la Iași. Răpus de datorii un pensionar și-a cerut în instanță falimentul personal. ‘’Nu mai pot’’

691
pensionar pe banca
pensionar pe banca

@ Simion Acsinte, un pensionar în vârstă de 70 de ani este primul ieșean care, răpus de datorii și-a cerut în instanță falimentul personal @ Acesta are o pensie de 2.000 lei, din cauza popririlor încaseazâ doar 1.400 lei și are de rambursat datorii de peste 100.000 euro @ Judecătorii ieșeni au respins ieri cererea lui Simion Acsinte @ Legea falimentului personal a intrat în vigoare în anul 2018 și prevede că procedura de insolvență se desfăoșoară la fel cu cea aplicabilă în cazul societăților comerciale, cu plan de rambursare a datoriilor, tabel de creditori, lichidare bunuri etc.

Simion Acsinte, un pensionar în vârstă de 70 de ani este primul ieșean care a decis să uzeze de prevederile legii privind falimentul personal. Ieri, magistrații de la Tribunalul Iași au pronunțat o sentință definitivă în cazul său și i-au respins definitiv cererea, după trei ani de procese (vezi aici). Simion Acsinte a arătat în fața judecătorilor că trăiește numai dintr-o pensie de 2.000 lei și din cauza popririlor încasează numai 1.400 lei. În urmă cu 3 ani a pierdut un apartament din cauza unui credit bancar neachitat dar a rămas cu datoriile neachitate la întreținere de 40.000 lei. De asemenea, acesta are de plătit o datorie către bugetul de stat de circa 90.000 euro. De aceea, Simion Acsinte a cerut falimentul personal în contradictoriu cu Asociația de Proprietari și cu Direcția Regională de Finanțe. Simion Acsinte a adminsistrat o firmă care a dat faliment. În timpul procedurii de insolvență, instanța i-a atras răspunderea pentru datoriile neachitate ale firmei și de aici obligațiile în valoare de 90.000 euro către bugetul de stat.

Declararea falimentului personal l-ar fi ajutat

Judecătorii i-au respins cererea pe motiv că cea mai mare parte a datoriei provine din administrarea firmei. Legea falimentului personal prevede că pot beneficia de această procedură persoanele care nu au datorii ce provin din exploatarea unei întreprinderi. Legea falimentului personal a intrat în vigoare în anul 2018 și prevede că procedura de insolvență se desfășoară la fel cu cea aplicabilă în cazul societăților comerciale, cu plan de rambursare a datoriilor, tabel de creditori, lichidare bunuri etc. În perioda desfășurării procedurii creditorii, în acest caz Asociația de Proprietari și Direcția de Finanțe,  nu-l pot executa silit.

Scandalul recalculării pensiilor a ajuns în instanţe! Val de procese ale ieşenilor nemulţumiţi! (EXCLUSIV)

Constantin MAZILU

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.