Costel Alexe: Vești bune pentru Aeroportul Internațional Iași

332
Costel Alexe
Costel Alexe

Președintele Consiliului Județean Iași, Costel Alexe, a anunțat că compania Wizz Air și-a mărit baza de la Iași prin alocarea celei de-a patra aeronave. „Consolidăm parteneriatul cu operatorul aerian Wizz Air, care a adus la Iași a patra aeronavă permanentă și a inaugurat trei curse către noi destinații. Noile curse inaugurate spre Memmingen (Germania), Basel-Mulhouse (Elveția) și Copenhaga (Danemarca) deschid numeroase perspective de dezvoltare, atât pentru companie și aeroport, cât și pentru pasageri. Deja ne-am obișnuit să asociem aeroportul Iași cu ideea de record. Dar, pe lângă recordul neașteptat în privința traficului de pasageri – în total, 1,320,000 de persoane au călătorit, pe Aeroportul Iași, de la începutul acestui an până la finalul lunii octombrie, trebuie să vorbim și despre recordul de parteneri și de curse noi pe care le are astăzi aeroportul, după perioada de pandemie. Experimentăm acum cea mai bună perioadă din istoria Aeroportului Iași. Aeroportul Iași este o autostradă aeriană pentru Moldova, este poarta noastră de comunicare cu Europa, iar diversificarea parteneriatelor cu operatorii aerieni ne ajută să oferim ieșenilor și moldovenilor mai multe oportunități de călătorie, care vor însemna și un boost pentru mediul de afaceri. Vom continua să investim în dezvoltarea aeroportului și vom consolida poziția de pilon de dezvoltare regională, iar în acest proces vom prioritiza relația cu operatorii aerieni, în interesul comunității noastre.” menționează Președintele Consiliului Județean Iași Costel Alexe.

Aeroportul Internațional Iași este cel mai amplu proiect al administrației județene de dezvoltare și modernizare, devenind, după anul 2023, cel mai mare aeroport din țară după cel din Otopeni, prin construirea noului terminal T4, cu o valoare de peste 327 de milioane de lei.

Administrația liberală ce a preluat conducerea Consiliului Județean Iași în septembrie 2020 și-a propus să recupereze timpul pierdut în vederea dezvoltării Aeroportului Internațional Iași, atât prin proiecte de modernizare, dar și prin o colaborare continuă cu reprezentanții celor mai importante companii aeriene.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.