DNA Iași sparge gheața in 2022. Primul dosar cu Mafia Imobiliară. Galerie foto

8606
DNA la Politia Locala
DNA la Politia Locala

@ Descinderile de astăzi de la Primăria Iași au fost necesare intr-un dosar înregistrat la serviciul teritorial al DNA în dosarul cu numărul 3 @ Adică este cel de-al al 3 lea dosar inregistrat anul acesta de DNA Iași @ DNA Iași a ridicat acte legat de un bloc ridicat de Cheșcu pe strada Vasile Lupu nr.95 G

În anul 2022, DNA Iași a spart gheața cu Mihai Chirica. Astfel, dosarul pentru care au fost ridicate astazi documente de la Primăria Iași a fost inregistrat la serviciul teritorial al DNA Iași cu numarul 3 fiind vorba despre o clădire ridicată de afaceristul Gheorghe Cheșcu a ridicat-o pe pe strada Vasile Lupu nr.95 G. Deși nu a respectat autorizatia de construire ridicand mai multe nivele decat avea aprobate, in loc sa dispuna demolarea cladirii, Primaria Iași a intocmit certificatul de edificare al cladirii și documentele de receptie, atestand in fals ca imobilul a respectat indicatorii urbanistici. In baza acestor documente Chescu a intabulat cladirea și vandut apartamentele si spatiile comerciale realizând venituri de 4 milioane euro. Aceste ilegalitati au fost dezvaluite de jurnalistii de la Reporteris (vezi aici). 

În acelasi dosar DNA Iași a ridicat documente de la Politia Locala (instituția care a realizat edificarea) și de la Oficiul Judetean de Cadastru si Publicitate Imobiliara. „Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Iași efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate corupției comise în cursul anului 2018. În cursul zilei de 26 ianuarie 2022, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții în cinci locații, dintre care două sunt birouri ale unor instituții publice din municipiul Iași. În cauză procurorii beneficiază de sprijin din partea Inspectoratului Județean de Jandarmi Iași”, se arata intr-un comunicat al DNA.

Chirica spune ca este vorba despre o afacere din 2012

Pe de alta parte, primarul Mihai Chirica sustine ca ancheta DNA Iasi vizeaza niste afaceri din 2012. „În această dimineaţă procurori din cadrul DNA Iaşi au venit la sediul Primăriei pentru a ridica unele documente emise începând cu anul 2012 de la diferite servicii din cadrul municipalităţii. Conform procedurii, în calitatea mea de primar, am fost informat de această acţiune. În acest moment eu mă aflu la Bucureşti, împreună cu viceprimarul Daniel Juravle, unde am programate mai multe întâlniri la Guvern pentru proiectele oraşului. Nu vă pot da mai multe detalii şi sunt sigur că o comunicare oficială o veţi primi de la instituţiile de resort”, a spus Mihai Chirica

Acte ridicate si in ultimele zile din decembrie 2021

S-ar parea ca DNA Iași a inceput sa-si indrepte in mod serios atentia catre afacerile ilegale din Primăria Iași de la sfarsitul anului trecut cand conducerea serviciului teritorial a fost preluata de procurorul Cristina Chiriac. Astfel, în articolul „DNA a cerut acte de la primărie cu două zile înainte de audierile de la DIICOT”, am arătat ca procurorii anticoruptie au ridicat documente legat de un  schimb de terenuri care a vizat o suprafata de 704 mp de teren, în zona Smârdan, pe strada Barbu Lăutaru fără numar. In final terenul a ajuns la dezvoltatorul Laurentiu Timofte care a construit un bloc.

Constantin MAZILU

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.