Execuție în stil mafiot la cea mai mare firmă americana din Iași. Dosar penal pentru șantaj

22240
Borgwarner-
Borgwarner-

@ Un fost angajat al producătorului de componente auto Borgwarner acuză că a fost șantajat să-și dea demisia din fabrică @ ‘’Au venit cei de la firma de pază, m-au luat din secție, m-au închis într-o cameră și nu m-au lăsat să plec până când nu le-am scris demisia. Le-am depus plângere penală pentru șantaj și amenințare’’, a declarat Florin Lungu, fostul angajat

La ‘’marele’’ investitor american Borgwarner, producătorul de componente auto care deține în judetul Iași o fabrica la Miroslava concedierile se fac cu prin apelarea la unele practici de tip mafiot. Florin Radu Lungu, un fost muncitor al companiei a povestit ca a fost luat pe sus din fabrică de firma de paza angajata de Borgwarner și nu a fost lăsat să plece până când nu și-a dat demisia. Acesta a fost amenințat și șantajat pentru a-și scrie demisia. Florin Radu Lungu a povestit că a fost luat din fabrica de Andrei Ionescu, manager al firmei Compania de Paza.ro care era însoțit de alți doi indivizi. Se întâmpla în luna februarie a anuluo acesta. ‘’Era după ora 12.00 după masa de prânz. A venit în secție acest Andrei Ionescu de la firma de pază însoțit de alți doi indivizi. Mi-a spus: <<Vino cu noi>>. Am întrebat de ce dar nu mi-au răspuns. Au mai luat încă doua colege. Pe fiecare ne-au închis în câte o cameră separat. Ușa era păzită de un agent de pază, nu mă lăsau să ies. La fel s-a întâmplat și cu celelalte două colege. Acest Andrei Ionescu mi-a spus ca trebuie să-mi dau demisia deoarece am furat injectoare. I-am spus ca lucrez de 13 ani la Borgwarner dar n-am furat niciodata nimic. A zis ca are filmări. L-am rugat sa mi le prezinte dar a refuzat. Mi-a cerut în repetate rânduri să-mi dau demisia că astfel îmi face plângere penală pentru furt. I-am răspuns că nu am de ce să-mi dau demisia ca nu am furat.  A ieșit din cameră și mi-a spus ca mă lasă să mă gândesc. A revenit și i-a spus unui alt agent să cheme Poliția. Am așteptat o jumătate de oră și Politia nu a venit. Sunt convins ca nu au mai sunat deoarece nu aveau dovezi. În cele din urmă mi s-a făcut rău și am cedat. Am scris o demisie dar la sfârșit am scris că am dat-o sub amenințare. Ionescu nu a fost de acord. M-a pus să scriu alta fără această mențiune’’, a povestit Florin Radu Lungu.

Acesta a dat în judecată compania americană contestând desfacerea contractului de muncă și reintegrarea pe funcție. În plus, împotriva lui Andrei Ionescu de la Compania de Paza.ro, acesta a depus plângere penală pentru amenințare și șantaj. Pe portalul Tribunalului Iași sunt înregistrate multe procese cu foști angajati care contestă desfacerea contractului de muncă. Am solicitat un punct de vedere de la reprezentantii companiei Borgwarner dar aceștia nu ne-au răspuns.

Gigantul Ikea are dosar penal la Iași. Garda Forestieră a depus sesizare pentru tăieri ilegale de pădure

Constantin MAZILU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.