FLAGRANT spectaculos! Cum funcţionează contrabanda de tutun la Iaşi!

676
tigari Nicolina
tigari Nicolina

@ Flagrant spectaculos: cum funcţionează contrabanda de tutun la Iaşi! @ Un individ a fost pedepsit de judecătorii ieşeni, după ce a fost prins cu ţigări de contrabandă @ Astfel, Constantin State a fost condamnat la 11 luni de închisoare, cu amânare, pentru contrabandă

Flagrant spectaculos – cum funcţionează contrabanda de tutun la Iaşi! Un individ a fost pedepsit de judecătorii ieşeni, după ce a fost prins cu ţigări de contrabandă.

Astfel, Constantin State a fost condamnat recent la 11 luni de închisoare, cu amânare, pentru contrabandă. Demn de remarcat este faptul că sentinţa nu e definitivă, aceasta putând fi contestată.

 

Flagrant spectaculos: ieşean prins cu tutun de contrabandă

 

Procesul lui Constantin State a început pe data de 21 decembrie 2020. Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi l-au trimis în judecată sub acuzaţia de deţinere de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 de ţigarete, 400 de ţigări de foi de 3 grame, 200 de ţigări de foi mai mari de 3 grame, peste 1 kg de tutun de fumat, alcool etilic – peste 40 de litri, băuturi spirtoase – peste 200 de litri, produse intermediare – peste 300 de litri, băuturi fermentate, altele decât bere şi vinuri, peste 300 de litri.

Conform anchetatorilor, în a doua parte a anului 2018, ieşeanul a fost prins de către oamenii legii având asupra sa mai multă marfă de contrabandă.

 

Mii de ţigări de contrabandă, descoperite la Constantin State

 

Oamenii legii au spus că, pe 26 iunie, respectiv pe 14 decembrie 2018, Constantin State a fost prins având asupra sa 12.840 de ţigarete marca King, 5.000 de ţigarete marca Rothmans Slim Blue, 200 de ţigarete marca Rothmans Blue cu timbru fiscal de Republica Moldova, 1.900 de ţigarete marca Rothmans Slim cu timbru fiscal de Republica Moldova, 400 de ţigarete marca Bond Royal Blue cu timbru fiscal de Republica Moldova şi 3.600 de ţigarete marca Ashima fără timbru fiscal de provenienţă.

Pe lângă pedeapsa primită, ieşeanul a fost obligat de judecători să achite Autorităţii Vamale Iaşi, prin Direcţia Regională Vamală Iaşi, suma de 2.899 de lei, reprezentând prejudiciul cauzat.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.