Institutul Regional de Medicină Cardiovasculară Iași pe ultima sută de metri. Autorizația de construire a fost emisă

422

Primăria Comunei Miroslava a emis autorizația de construire pentru Institutul Regional de Medicină Cardiovasculară Iași. La conferința de presă organizată în acest sens au participat primarul Dan Niță, prof. dr. univ. Grigore Tinică, managerul Institutului de Boli Cardiovasculare „Prof. Dr. George I. M. Georgescu” Iași, și Costel Alexe, președintele Consiliului Județean Iași. Președintele Consiliului Județean a făcut un scurt istoric al proiectului, precizând care vor fi etapele următoare. Astfel, licitația de proiectare și execuție a lucrărilor va fi realizată cu o clauză suspensivă (ordinul de începere a lucrărilor va fi emis în funcție de asigurarea sursei de finanțare), scopul fiind de a câștiga timp în implementarea proiectului. „În prezent România ocupă locul trei în Europa în ceea ce privește numărul deceselor cauzate de bolile cardiovasculare. În Moldova avem o densitate de circa 45.000 de locuitori la un pat de spital, în restul țării fiind 13.000 de locuitori. Nu facem decât să cerem ce ni se cuvine, iar statul român ar fi trebuit să gândească și să facă toate diligențele necesare prioritizării în domeniul sănătății. Astăzi Consiliul Județean are un parteneriat solid cu Primăria Comunei Miroslava și Institutului de Boli Cardiovasculare. În aproape un an, împreună am reușit să avem un parteneriat cu Ministerul Sănătății, am realizat studiul de fezabilitate, iar acum avem emisă autorizația de construire. Dacă am fi fost în aceeași formulă, iar statul român ar fi dat posibilitatea Județului Iași să facă Spitalul Regional de Urgență, ar fi durat șapte ani să avem un studiu de fezabilitate? Cu siguranță că nu. De aceea trebuie să mergem mai departe cu diligențele, în echipă. Nu este normal ca pacienții noștri să meargă la București sau în vestul țării pentru a se trata”, a afirmat Costel Alexe. Proiectul a fost demarat în urmă cu aproximativ 15 ani, inițiatorul fiind prof. dr. univ. Grigore Tinică. Managerul Institutului de Boli Cardiovasculare a menționat că viitoarea unitate medicală va avea 27 de secții și compartimente, din care șapte vor fi în premieră pentru România. „Îmi exprim satisfacția că acest proiect își urmează cursul firesc. Practic, prin emiterea acestei autorizații s-a dat startul următoarei etape, adică cea a licitației pentru realizarea proiectului tehnic și a lucrărilor. Consiliul Județean lucrează deja la caietul de sarcini, iar anul viitor am putea ajunge în faza de adjudecare a licitației. Comparativ cu celelalte proiecte din țară, acest lucru ne plasează destul de în față. Chiar dacă noi am pornit mai târziu decât ceilalți aplicanți, grație echipelor de la Primăria Comunei Miroslava și Consiliul Județean, lucrurile au mers mai repede decât în alte zone ale țării. Acest lucru a fost observat și de domnul ministru al Sănătății, care s-a convins că este un proiect necesar. Totodată, ministrul Fondurilor Europene ne-a asigurat că acest proiect este pe drumul cel bun”, a spus acesta. La eveniment au mai participat Marius Dangă, vicepreședinte al Consiliului Județean, Andrei Cazacu, administratorul public al Județului Iași, consilieri județeni și consilieri locali ai Comunei Miroslava.

Detalii despre Institutul Regional de Medicină Cardiovasculară Iași

Valoarea totală a proiectului este 2.774.481.567,35 lei (cu TVA), din care doar spitalul reprezintă 1.759.377.811,86 lei (cu TVA). Suprafață totală a proiectului va fi 120.000 metri pătrați (12 hectare). Regimul maxim de înălțime al construcțiilor va fi de 8 niveluri (înălțimea maximă: 30 de metri), acestea având o suprafață construită totală de 24.525,07 metri pătrați.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.