Jaf ca-n filme la o sală de jocuri. Bonnie și Clyde de Iași au luat banii și au fugit cu mașina

20
Lidia Duicu și Adrian Schinoșanu
Lidia Duicu și Adrian Schinoșanu

@ Totul a fost plănuit înainte @ Adrian Schinoșanu un tânăr interlop din Iași și-a pus iubita, o tânără pe nume Lidia Duicu să se angajeze la sala de jocuri a firmei Nory Club de pe b-dul Poitiers @ Lidia Duicu a reușit să-i convingă pe proprietarii sălii de jocuri s-o angajeze iar după câteva zile de lucru a fugit cu toți banii, aproape 100.000 lei

Jefuirea unei săli de jocuri din municipiul Iași a fost bine plănuită de doi tineri iubiți, un interlop și o tânără de numai 18 ani. Adrian Schinoșanu, în vârstă de 23 de ani a cunoscut-o pe iubita sa Lidia Duicu, anul trecut pe când aceasta nu avea nici 18 ani. A sedus-o și s-a folosit de ea să faca rost de bani. Întâi a încercat să o convingă să se prostitueze dar fata a refuzat. Schinoșanu frecventa o sală de jocuri de pe bulevardul Poitiers și a observat că încasările celor care patronează afacere sunt ridicate. Astfel, i-a venit ideea de a jefui această sală de jocuri aflată în proprietatea firmei Nory Club SRL din Iași. Astfel, în luna august 2024, Schinoșanu a convins-o pe Lidia Duicu să se angajeze la această sală de jocuri. După numai câteva zile de lucru, Lidia Duicu a sustras din casieria sălii de jocuri suma de 84.600 lei, adică toți banii pe care i-a găsit și a plecat. În ziua în care a luat banii a fost așteptată cu un taxi, la ieșirea din sala de jocuri de iubitul ei, Adrian Schinoșanu. După aceea s-au apucat să cheltuie banii, pe cazări la hoteluri și restaurante, au cumpărat și o mașină etc. Cum era și de așteptat proprietarii sălii de jocuri au alertat Poliția iar anchetatorii au refăcut tot traseul banii. Pe la sfârșitul anului cei doi s-au despărțit iar Schinoșanu a fugit cu bijuteriile cumpărate din banii furați. La scurt timp, la Buzău acesta a fost arestat pentru proxenetism fiind de asemenea trimis în judecată pentru săvârșirea acestei infracțiuni. Acesta mai este judecat și pentru furt și tăinuire. Pentru banii furați de la sala de jocuri, recent procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași l-au trimis în judecată recent, pe Schinoșanu pentru instigare la delapidare iar Lidia Duicu este judecată pentru delapidare (vezi aici).

Jaf ca-n Vestul Salbatic la o banca din Iasi. Focuri de arma, hotul a fost capturat

Constantin MAZILU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.