„Nașul” de tren i-a cerut spaga unui deputat. Reactia demnitarului

581

Deputatul Iulian Bulai a făcut public pe pagina de Facebook un episod experimentat în trenul București–Roman, precizând că un angajat CFR a pretins șpagă. Deputatul Iulian Bulai a subliniat, în repetate rânduri, că o calatorie cu trenul implica absența locurilor, mizerie sau aparate de aer condiționat care nu funcționează. De data aceasta, un drum cu trenul inseamna și corupție. Pentru că nu a reușit să obțină un bilet de la ghișeu sau de la automat , deoarece aparatul  indica că toate locurile erau ocupate ,deputatul a decis să cumpere biletul din tren.  Prin urmare, acesta a hotărât să cumpere biletul din tren, în ciuda prețului mult mai mare. Controlorul din trenul București – Roman a cerut șpagă, în ciuda faptului că vagonul era plin, iar pe tavan, erau instalate două camere de luat vederi. Intru în tren. Mă așez pe un loc liber. Încă nu m-a rugat nimeni să mă ridic. Vine controlorul. Elegant îmi arată tariful de 137 lei până la Roman. Discret se apleacă spre mine și îmi zice să îi dau 70 de lei și să rămână așa. Îi zic că nu pot face asta și nu mai comentez. Cumpăr biletul de 137 de lei. Încă sunt șocat că a îndrăznit să negocieze șpaga. Nu are nici o jenă. În jurul nostru sunt mulți oameni, în spatele lui, pe tavan, două camere de luat vederi”, se arată în postarea distribuită pe contul de Facebook. Iulian Bulai: ”România nu merge într-o direcție bună. Corupția generalizată, de la vlădică la opincă, ne afectează pe toți”. În finalul postării, deputatul a ținut să adauge că un bilet întreg, cumpărat din gară, costă 79 de lei pe ruta București – Roman. O situație cât toate motivele la care te gândești de ce nu merg treburile bine în țara asta. Ca de exemplu  aer condiționat în tren după ce temperaturile trec de 25-30 de grade”, conclude politicianul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.