@ Sentinţă-trăsnet emisă în dosarul afaceristului Gruia Stoica @ Astfel, vineri, 29 septembrie 2023, judecătorii din cadrul Curţii de Apel Iaşi au admis apelurile formulate în cazul omului de afaceri Gruia Stoica @ Magistraţii ieşeni au constatat că răspunderea penală s-a prescris în acest dosar
Sentinţă-trăsnet emisă în dosarul afaceristului Gruia Stoica! Vineri, 29 septembrie 2023, judecătorii din cadrul Curţii de Apel Iaşi au admis definitiv apelurile formulate în cazul omului de afaceri Gruia Stoica.
Magistraţii ieşeni au constatat că răspunderea penală s-a prescris. Iniţial, Gruia Stoica primise o pedeapsă de 4 ani de închisoare. În acelaşi dosar, Vasile Didilă primise la prima instanţă o pedeapsă de 3 ani şi 6 luni de închisoare, iar Vasile Răducan fusese condamnat la 3 ani de închisoare, cu suspendare, sub aceleaşi acuzaţii.
Sentinţă-trăsnet în cazul magnatului Gruia Stoica
Acum, judecătorii de la Curtea de Apel Iaşi au considerat că a intervenit prescripţia răspunderii penale în cazul celor trei. Totuşi, Curtea de Apel Iaşi a decis că inculpaţii trebuie să achite despăgubiri de 8,2 milioane de lei către ANAF. Sentinţa emisă astăzi este definitivă.
Amintim că, iniţial, Tribunalul Iaşi admisese acţiunea formulată de ANAF şi i-a obligat pe cei trei inculpaţi la plata unor despăgubiri în valoare totală de 8,8 milioane de lei. Procesul celor trei a început pe data de 26 noiembrie 2015.
Ce au spus anchetatorii
Pe 10 aprilie 2020, Tribunalul Iași l-a condamnat pe Gruia Stoica la o pedeapsă de 4 ani cu executare. Acesta a făcut apel la Curtea de Apel Iași, ocazie cu care au fost discutate masurile asiguratorii in vederea recuperarii prejudiciului de aproape 2 milioane euro. Potrivit procurorilor DIICOT Iaşi, totul a inceput în anul 2003, dupa ce SC GFR SA a preluat SC Transbordare Vagoane Marfă CFR-TVM SA Iaşi de la societatea CFR Marfă SA, contractul de vânzare-cumpărare a acţiunilor ar fi fost semnat de Vasile Didilă, preşedintele Consiliului de Administraţie al companiei GFR SA.
„În perioada 2003-2005, inculpatii Stoica Gruia, Didila Vasile si Raducan Vasile, bazandu-se pe relatia de rudenie si incredere reciproca, au constituit un grup infracţional organizat în scopul savarsirii infractiunilor de evaziune fiscala si spalare de bani elaborand un plan prin care sa diminueze baza impozabila a SC GFR SA si SC GFR-TVM SA, în scopul prejudicierii bugetului de stat, dupa care sa ruleze mai multe sume de bani prin conturile bancare, astfel incat sa creeze o aparenta de legalitate a circuitelor comerciale fictive concepute si apoi sa readuca sumele de bani folosite inapoi in conturile SC GFR SA. In cadrul grupului infractional, fiecare dintre cei trei inculpati a indeplinit un anumit rol in circuitele evazioniste si de spalare a banilor”, au aratat cei de la DIICOT Iasi. Acum, judecătorii au considerat că acuzaţiile s-au prescris.