Silk District, un proiect brownfield. Ce înseamnă și care sunt beneficiile sale?

86
Silk Office
Silk Office

Silk District este un proiect de tip brownfield, ce transformă radical o platformă industrială lasată în paragină și o redă comunității. Proiectele brownfield sunt, în linii mari, proiecte de regenerare urbană prin care foste situri industriale, adesea localizate în interiorul orașelor, sunt revalorificate. Prin intermediul unor astfel de proiecte, ele sunt aduse la viață și reintegrate în circuitul urban.

De ce este nevoie de proiecte brownfield?

Această regândire a felului în care se dezvoltă orașele s-a produs, la nivel mondial, ca o urmare naturală a reconfigurării economiilor. Dezindustrializarea treptată a lasat în urmă zone abandonate, ce constituie răni deschise pe tapițeria urbană și o sursă de degradare a orașului. În plus, pe măsură ce populația orașelor a crescut și contiuă să crească pe fondul avântului economic, nevoia de locuințe noi a devenit și ea din ce în ce mai pregnantă. Dezvoltarea pe orizontală a orașelor a acoperit pentru o vreme această necesitate, în detrimentul mediului și cu diverse limitări: distanțe mari pe care locuitorii din zonele suburbane trebuie să le acopere pentru a ajunge în diverse zone ale orașului, costuri ridicate pentru dezvoltarea rețelelor de transport și de utilități, etc.
Astfel a apărut ideea de a redezvolta zone abandonate și de a le da noi funcții, permițând o dezvoltare sustenabilă a orașului, care devine mai atractiv pentru potențiali locuitori și pentru profesioniști, dar și pentru companii.

Care sunt beneficiile proiectelor brownfield?

Proiectele de tip brownfield vin la pachet cu numeroase beneficii. În linii mari, redezvoltarea acestor structuri abandonate sprijină competitivitatea economică a orașelor și dezvoltarea sustenabilă, ecologică. Dezvoltările brownfield îmbunătățesc viabilitatea economică a unei zone, crescând valoarea proprietăților imobiliare aflate în vecinătate și atrăgând noi investiții și afaceri. În schimb, acest lucru se traduce în venituri suplimentare din taxe pentru bugetele locale. Nu în ultimul rând, investițiile în astfel de proiecte sunt și investiții în mediu. Primul pas atunci când un dezvoltator alege să implementeze un proiect brownfield este curațarea și ecologizarea zonei în care urmează să construiască.
Pentru un dezvoltator, construcția unui proiect pe un astfel de teren este mult mai costisitoare, atât financiar cât și din punct de vedere al timpului. Însă beneficiile sunt mari, iar proiectele imobiliare rezultate sunt atractive. Noile dezvoltări sunt bine integrate în oraș, astfel încât locuitorii pot ajunge ușor în zonele centrale, nu doar cu mașina sau cu mijloacele de transport în comun ci și cu bicicleta sau
chiar pe jos.

Regenerarea urbană prin proiecte brownfield este foarte importantă întrucât ajută la îmbunătăţirea standardului de viaţă al comunităţilor. Populaţia oraşelor este în continuă creştere, iar prin proiecte rezidențiale de acest tip răspundem cererii de noi locuințe într-un mod sustenabil, fără a crea mai mult trafic în orașe și fără a necesita extinderi de infrastructură, fie că vorbim de noi străzi sau de rețele de apă, gaze etc.

Silk District, pariul Prime Kapital pe dezvoltare sustenabilă

Majoritatea proiectelor Prime Kapital în România sunt  proiecte de regenerare urbană , dar Silk District, este cel mai amplu. Este un concept de cartier modern, prietenos cu mediul şi care nu risipeşte resurse.
Prin crearea de parcuri şi spaţii verzi, cu o combinație bogată de diverse plante, se va asigura un ecosistem natural care va răci mediul, va reduce costul energiei şi va oferi rezidenţilor condiţii optime de viață.
Mai multe detalii despre Silk District pot fi găsite pe site-ul  https://silkdistrict.ro/

Silk District cel mai amplu un proiect de regenerare urbană dezvoltat de Prime Kapital

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.