Sindicatul Național SCOR anunță proteste mâine la Iași

221

Sindicatul Național SCOR, al salariaților comunelor și orașelor din România anunţă că s-a decis demararea unei acțiuni – semnal de protest începând cu data de 25 aprilie 2023, între orele 12-16 la Iași. Potrivit unui comunicat de presă transmis, astăzi, de către Dan Carlan ,presedintele Sindicatului National SCOR, au hotărât să înceapă acțiunea, consternați fiind de faptul că Guvernul intenționează să adopte o nouă (a cincea) ordonanță de urgență, neconstituțională în partea care privește administrația publică locală, prin care, sub o altă redactare, menține înghețarea salarizării întregului personal al comunelor și orașelor, în condițiile unei rate cumulate a inflației care se apropie de 40%, pentru perioada scursă de la 1 ianuarie 2019. Sindicatul Național SCOR va picheta Instituția Prefectului Iași, și va solicita:  primirea unei delegații a SN SCOR de către Prefectul județului Iași, pentru înmânarea a unor înscrisuri în vederea comunicării către Guvern,  primirea delegației SN SCOR de către Prim-ministrul României, domnul Nicolae Ionel CIUCĂ și de către Ministrul Afacerilor Interne, domnul Lucian BODE, aflați la Iași, în marja Forumului Administrației Publice Locale, pentru înmânarea unor înscrisuri și susținerea problemelor specifice administrației publice locale.  Consultarea legală, reală, onestă și documentată a structurilor asociative al administrației publice locale, precum și a organizațiilor sindicale reprezentative, înainte de adoptarea oricărui act normativ cu impact asupra comunităților locale. La acțiunea – semnal de protest, care va fi organizată cu respectarea integrală a obligațiilor prevăzute prin Legea nr. 60/1991 privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice, vor participa un număr fix de 50 de lideri ai grupelor sindicale SCOR din județele Moldovei (Botoșani, Suceava, Neamț, Iași, Bacău, Vaslui și Vrancea). La întâlnirile solicitate în temeiul art. 12 alin. (2) din Legea nr. 60/1991, cu Prefectul județului Iași, precum și cu Prim-ministrul României, vor participa Președintele SCOR și liderii fiecăreia dintre cele 7 filiale județene ale Sindicatului Național SCOR.  Sindicatul Național SCOR, al salariaților comunelor și orașelor din România, s-a născut în urmă cu exact cinci luni, ca o consecință directă a discriminărilor salariale neîntrerupte la care este supus de patru ani consecutiv corpul funcționarilor din primăriile de la firul ierbii din România, la nivelul comunelor și orașelor din România. La acest moment, Sindicatul Național SCOR numără 14.829 membri, organizați în 939 grupe sindicale, în tot atâtea primării ale comunelor sau orașelor din România, îndeplinind și depășind substanțial condițiile de reprezentativitate la nivelul Sectorului de negociere colectivă nr. 47 „Administrație Publică”. Contrar manipulărilor prezentate constant prin canalele de propagandă favorabile puterii, salariații din administrația locală au salariile înghețate la nivelul anului 2019, prin 4 (patru) ordonanțe de urgență neconstituționale, emise de către guvern în ianuarie și decembrie 2020, decembrie 2021 și decembrie 2022.Pentru recuperarea prejudiciilor salariale astfel înregistrate în trecut, Sindicatul Național SCOR a inițiat și depus un număr de 15 acțiuni colective, la nivelul celor 15 Curți de Apel competente din țară, în numele a 14.597 de reclamanți, calitatea de pârât fiind a Guvernului și a Statului Român (prin Ministerul Finanțelor).  ”Sindicatul Național SCOR a fost și rămâne adeptul unui dialog social civilizat și constructiv, dar care să primească în replică un minim de respect, comunicare și disponibilitate. Acesta este și motivul pentru care ne calibrăm gradual demersurile, începând doar cu o acțiune – semnal de protest, contând pe o abordare echilibrată din partea partenerului de dialog social (Guvernul) și pe disponibilitatea acestuia la un dialog real și argumentat. Solicităm organizatorilor Forumului Administrației Publice Locale “Rolul și locul aleșilor locali în administrația publică” invitarea la eveniment a celor 8 lideri – membrii delegației Sindicatului Național SCOR al Salariaților Comunelor și Orașelor din România, cu permiterea unei intervenții tematice în plenul Forumului. Solicităm în mod legitim această firească recunoaștere a apartenenței specialiștilor din aparatele de specialitate ale primarilor la ceea ce în mod generic numim “Administrație Publică Locală”, în caz contrar întreaga construcție instituțională fiind o formă fără fond! Asigurăm organizatorii de caracterul civilizat, onest și echilibrat politic al intervenției preconizate la tribuna Forumului, aceasta fiind orientată exclusiv în slujba interesului public local pe care îl slujim în comun, deopotrivă demnitari sau funcționari publici”, se mai menționează in comunicatul de presă transmis de  Dan Carlan.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.