Un director din Ministerul Educației și-a cumpărat case și mașini din șpaga. DNA l-a înhățat

807
Un director din Ministerul Educației  a ajuns cu cătușe la mâini pentru luare de mită.  Horia Palmer Hîrtopanu a fost reținut pentru 24 de ore de către procurorii DNA Brașov pentru că ar fi pretins și primit aproximativ 344.000 de euro . Acesta ocupă funcția de director al Unității de Management al Proiectelor pentru Modernizarea Rețelei Școlare și Universitare, aflată în subordinea Ministerului Educației. Procurorii l-au acuzat de luare de mită și spălare de bani, ambele în formă continuată Șpaga de peste 340.000 de euro încasată a fost „spartă” pe vile și mașini de lux, arată procurorii anticorupție. Printre favorurile solicitate, șeful Unității din cadrul Ministerului Educației a cerut și să i se sape un puț de fântână în curte. Ulterior, Tribunalul Brașov a dispus arestarea sa preventivă pentru 30 de zile. Potrivit procurorilor DNA, în perioada 2017-2020, în calitate de director al structurii menționate, Horia Palmer-Hîrtopanu ar fi pretins și ar fi primit sume de bani și alte foloase necuvenite în valoare totală de aproximativ 340.000 euro și 18.749 lei, de la administratorul unei firme, coinculpat, în schimbul atribuirii și pentru derularea unor contracte de lucrări, legate de construirea unor grădinițe în cadrul Proiectului privind Reforma Educației Timpurii în România.O parte a foloaselor primite ca mită ar fi constat în lucrări de forare a unui puț și de construire a instalației de alimentare cu apă, care au fost executate în curtea locuinței sale situate într-un oraș din imediata vecinătate a Capitalei. De asemenea, în perioada 2016-aprilie 2021, Horia Palmer-Hîrtopanu ar fi obținut sume de bani consistente ca urmare a săvârșirii unor infracțiuni de corupție, din care, prin diverse operațiuni bancare, ar fi inserat în circuitul financiar legal sumele de aproximativ 179.676 euro și 191.900 lei, folosite pentru a achiziționa diferite bunuri (două imobile și două autoturisme de lux), unele pe numele unor persoane apropiate. Aceasta, pentru a ascunde și disimula originea ilicită a sumelor de bani cu care au fost achiziționate, precum și a titularului dreptului de proprietate asupra acestora.
S-a mai dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile față de alți doi inculpați, un administrator al unei firme și o persoană fără calitate specială, pentru infracțiuni de dare de mită, transmitere fictivă a părților sociale sau acțiunilor deținute într-o societate comercială în scopul sustragerii de la urmărirea penală ori a îngreunării acesteia, respectiv spălare de bani.
La data de 15 septembrie 2022, Tribunalul Brașov a admis propunerea formulată de DNA, de arestare preventivă pentru 30 de zile a inculpatului Palmer-Hîrtopanu Horia, se mai spune în comunicatul DNA.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.