Veşti proaste pentru avocatul acuzat că şi-a ucis iubita însărcinată! FOTO

448
Avocatul ieşean Sebastian Felecanu, într-o încăpere, cu o ţigară aprinsă în mână
Avocatul ieşean Sebastian Felecanu, acuzat de omor

@ Veşti proaste pentru avocatul acuzat că şi-a ucis iubita însărcinată @ Judecătorii din cadrul Curţii de Apel Iaşi au respins cererea formulată de Sebastian Felecanu privind revocarea măsurii arestului la domiciliu @ De asemenea, instanţa a respins cererea de recuzare formulată de avocatul ieşean pe numele judecătorului Maria Gabriela Stănculeanu, cea care se ocupă de dosarul său

Veşti proaste pentru avocatul acuzat că şi-a ucis iubita însărcinată!Judecătorii din cadrul Curţii de Apel Iaşi au respins cererea formulată de Sebastian Felecanu privind revocarea măsurii arestului la domiciliu.

„Instanta mentine măsura arestului la domiciliu a inculpatului Felecanu Sebastian, trimis în judecată pentru săvârsirea infractiunii de omor calificat. Respinge, ca nefondată, cererea de revocare a măsurii arestului la domiciliu, formulată de inculpat”, au precizat ieri magistratii ieseni.

Sebastian Felecanu a încercat să scape şi de judecătorul de caz

De asemenea, instanţa a respins ieri cererea de recuzare formulată de avocatul ieşean pe numele judecătorului care se ocupă de dosarul său.

„Respinge, ca nefondată, cererea de recuzare formulată de inculpatul Felecanu Sebastian cu privire la doamna judecător Maria Gabriela Stănculeanu, titularul completului de judecată cu indicativul F 11, în dosarul nr. 613/45/2022‚ aflat pe rolul Curţii de Apel Iaşi. Fără cale de atac”, au spus magistratii ieseni.

Avocatul ieşean, acuzat că şi-ar fi ucis iubita însărcinată

Amintim ca, in septembrie 2022, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi l-au trimis în judecată pe Felecanu, pentru omor calificat. Pe 19 iunie 2021, avocata Monica Cioată, de 26 de ani, a căzut de la fereastra apartamentului situat la etajul 6 din zona Târgu Cucu din Iași, locuinţă ce îi aparţine lui Sebastian Felecanu. Inițial s-a luat în calcul că tânăra avocată s-ar fi sinucis. Cazul a fost preluat de către procurorii de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași.

La aproximativ un an de la incident, avocatul Sebastian Felecanu, cel care avea o relație cu victima și care se afla în acea noapte în același apartament, a fost pus sub acuzare pentru crimă. Oamenii legii au pus cap la cap mai multe informații din care a rezultat implicarea avocatului ieşean în producerea tragediei. Experţii au stabilit că, înainte de a fi aruncată pe geam, victima ar fi fost adusă în stare de inconștiență, iar Monica Cioată ar fi fost târâtă până la fereastra bucătăriei, de unde ar fi fost aruncată. Sebastian Felecanu a refuzat să dea declaraţii în faţa procurorilor după ce a fost reţinut. Avocatul ieşean a refuzat să se supună unui test poligraf (detectorul de minciuni – n.r.). Totodata, iniţial, el a refuzat să îi fie examinat corpul.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.