23.7 C
Iași
miercuri, mai 27, 2026
Acasă Deschidere Video! Val de acuzații pe capul lui Chirica după perchezițiile efectuate astăzi...

Video! Val de acuzații pe capul lui Chirica după perchezițiile efectuate astăzi la Primăria Municipiului Iași

159

@Procurorii Direcția Națională Anticorupție au efectuat miercuri, 27 mai 2026, percheziții la Primăria Municipiului Iași@ Perchezițiile au avut loc în „Dosarul Păcura” care privește modul în care municipalitatea a plătit cu fonduri de la bugetul local dispariția unei cantități de păcură din stocurile CET II Holboca@ Au fost percheziționate birourile și spațiile în care își desfășoară activitatea funcționarii din cadrul cabinetului primarului municipiului Iași, Mihai Chirica

Mandatul de percheziție, emis pentru perioada 21 mai – 4 iulie 2026, vizează descoperirea și strângerea de probe într-un dosar ce are ca obiect cercetarea mai multor infracțiuni, printre care omisiunea sesizării, delapidarea cu consecințe deosebit de grave, abuzul în serviciu cu consecințe deosebit de grave, complicitatea la abuz în serviciu, falsul material în înscrisuri oficiale și uzul de fals

Anchetatorii au solicitat documente și date informatice privind întreaga corespondență electronică din luna martie 2022 a primarului Mihai Chirica și a următoarelor persoane: Viorica Bostan, Elena Mihăilescu, Alexandra Chirilă, Mihaela Pintilie, Iulia Mihalișca, Ciprian Lupașcu, Radu Țurcanu, Cătălin Schiviu, Anca Aura Gavriluță, Ștefan Gabriel Chirilă, Carmen Cazuc, Minerva Daniela Budacă, Ancuța Ghiurco, Carmen Elena Grigoriță și Virginia Bujanca.

Anchetatorii susțin că există indicii potrivit cărora, în birourile funcționarilor din cadrul Cabinetului Primarului din Iași, s-ar putea găsi documente importante legate de contractul semnat în 2021 pentru depozitarea unei cantități de aproape 5.9 milioane de kilograme de păcură, aflată în rezerva de stat, la CET II Holboca. Contractul a fost încheiat între Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale, Primăria Iași și TERMO-SERVICE S.A. De asemenea, procurorii au căutat documente legate de plățile făcute în perioada 2021–2022 către ANRSPS, precum facturi, ordine de plată, contracte și alte acte contabile, dar și schimburile de e-mailuri și corespondența dintre angajații Primăriei Iași, TERMO-SERVICE S.A. și Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale.

Mihai Chirica susține că dispariția păcurii nu are legătură nici cu el, nici cu funcționarii Primăriei

Mihai Chirica susține că nici el și nici angajații Primăriei nu sunt responsabili pentru dispariția celor peste 500 de tone de păcură, în condițiile în care rezerva a fost preluată de Municipiul Iași în 2021, iar în 2022 a fost deja transferată către Republica Moldova. Mihai Chirica susține că, la momentul întocmirii procesului-verbal de recepție a păcurii între Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale și TERMO-SERVICE S.A., cele 500 de tone de păcură nu lipseau.

 “Este o situație care vine în continuarea unui dosar apărut pe fondul unor divergențe pe care le avem cu Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale. Instituția a fost acționată în instanță în anul 2024 pentru clarificarea unei probleme administrative, nu pentru a acuza sau învinovăți pe cineva. În prezent, se solicită o factură referitoare la tranzitul unei cantități de păcură între noi și ANRSPS, din perioada transferului păcurii către Republica Moldova. Factura există și va fi pusă la dispoziție de departamentul de contabilitate. Din punctul nostru de vedere, problema ține de interpretarea documentului de către reprezentanții instituției. Cantitatea de păcură la care se face referire reprezintă o rezervă preluată în anul 2021 de la CET/Veolia, odată cu retragerea companiei din Iași. Ulterior, rezerva a fost transferată către TERMO-SERVICE, iar singurii gestionari ai acesteia sunt ANRSPS și administratorul depozitului. Noi nu am avut acces direct la această rezervă și nu am gestionat efectiv niciun kilogram de păcură, întrucât vorbim despre bunuri aflate în rezerva de stat. După declanșarea războiului dintre Rusia și Ucraina, această rezervă a fost solicitată pentru a fi transferată către Republica Moldova.  S-a făcut proces-verbal de recepție a rezervei de stat între Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale și TERMO-SERVICE, din care rezultă că întreaga cantitate exista. Ulterior, în timpul transferului, s-a constatat că rezerva de stat era depreciată, deoarece nu fusese împrospătată în totalitate aici și, pe parcursul timpului, doar parțial. Astfel, s-a ajuns la concluzia că restul rezervei de stat nu mai putea fi consumat. Ea fusese preluată încă din 2011, iar ultimele verificări au fost făcute împreună cu CET-ul. Ulterior, Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale a trimis o factură către Primăria Municipiului Iași, deoarece așa prevede contractul de depozit în cazul constatării unei diminuări a rezervei de stat. Autoritatea depozitară, respectiv Municipiul Iași, trebuia să achite factura, care a fost transferată către Autoritatea Națională – Unitatea Militară 515. Ulterior, noi am făcut o expertiză și am dat în judecată Autoritatea Națională, deoarece am considerat că dumnealor trebuiau să aibă grijă de rezervă, nu noi, în condițiile în care noi suntem implicați doar din 2021, iar în 2022 rezerva fusese deja trimisă în Republica Moldova. Deci există documente și nu este niciun fel de problemă din această perspectivă. Sunt îngrijorat de modalitatea de lucru, însă acesta este un subiect mai vechi.

Ultima evaluare a fost făcută cu două săptămâni înainte și arăta că întreaga cantitate exista. Despre ce vorbim? Este rușinos. Cu două săptămâni înainte existau chiar în plus 184 de kilograme. Apoi, după două săptămâni, dispăreau 500, iar încă după o lună, când era nevoie pentru termoficare, încă 200 și ceva de tone. Lucrurile sunt foarte simple. Sunt de acord să se facă lumină, însă situația nu are nimic de-a face nici cu primarul, nici cu Primăria, ci ține de cei care au gestionat rezerva de stat, respectiv CET Iași, Veolia, TERMO-SERVICE și Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale. Niciun funcționar al Primăriei nu putea să pună mâna pe păcură și nici nu avea cum să ajungă acolo, pentru că nici nu știm unde este. Niciunul dintre noi nu gestionează serviciul de termoficare și nici cantitatea de păcură introdusă în arzătoarele cazanelor. Indiferent dacă s-ar fi ars păcura din rezerva de stat, plata era corectă, pentru că așa prevede contractul de administrare. Noi am făcut expertiză. Nu pot să fac o anchetă doar pe baza unei înștiințări de plată trimise astăzi și a unei obligații de plată pentru mâine. Ei se chinuie de doi ani și nu au reușit să facă lumină, însă noi știm exact care a fost implicarea noastră”, a declarat Mihai Chirica.

Percheziții masive ale DNA la Primăria Iași. Toate birourile au fost luate la puricat de procurori

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Are you human? Please solve:Captcha