Ţeapă cu termopane, la Iaşi! Atenţie cui îi daţi bani! (EXCLUSIV)

5506
Geam termopan
Geam termopan

@ Un individ din Iaşi a fost pedepsit recent pentru o ţeapă cu termopane @ Astfel, magistraţii din cadrul Judecătoriei Iaşi l-au condamnat pe Bogdan Netedu la 1 an şi 3 luni de închisoare, cu suspendare, pentru înşelăciune în formă continuată @ Ieşeanul este acuzat că a păcălit mai multe persoane

Ţeapă cu termopane, la Iaşi! Un individ a fost pedepsit recent. Aşadar, magistraţii din cadrul Judecătoriei Iaşi l-au condamnat pe Bogdan Netedu la 1 an şi 3 luni de închisoare, cu suspendare, pentru înşelăciune în formă continuată.

„Instanţa îl obligă pe inculpat să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 90 de zile, activitate care se va desfaşura fie în cadrul Consiliului Local Iaşi – Direcţia de Exploatare Patrimoniu, fie în cadrul instituţiilor pe care le gestionează din punct de vedere administrativ”, au spus judecătorii ieşeni. De asemenea, individul a fost obligat să achite daune în valoare totală de 5.700 de lei către 3 părţi civile.

 

Ţeapă cu termopane, la Iaşi!

 

Demn de remarcat este faptul că sentinţa nu e definitivă, aceasta putând fi contestată. Procesul lui Bogdan Netedu a început pe data de 14 septembrie 2021. Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi l-au trimis în judecată pe individ sub acuzaţia de înşelăciune în formă continuată (3 acte materiale).

„Pe 6 şi 7 februarie 2020, inculpatul a indus în eroare (prin prezentarea sa în calitate de persoană fizică autorizată să execute lucrări de confecţionare şi montaj tâmplărie PVC) și a încasat de la persoana vătămată suma de 2.000 de lei, cu titlu de avans al unor lucrări de realizare şi montaj tâmplărie PVC, lucrări pe care nu le-a executat şi nici nu a restituit banii, provocând persoanei vătămate un prejudiciu de 2.000 de lei.

Pe 10 martie 2020, inculpatul a solicitat şi primit de la persoana vătămată suma de 850 de lei, prezentându-i ca adevărată o faptă mincinoasă, respectiv că va folosi suma în cauză pentru înlocuirea tipurilor de geam termopan stabilite în proiectul iniţial, cu geamuri tip tripan de o calitate superioară, iar, pe 15 martie 2020, i-a propus persoanei vătămate să execute anumite lucrări suplimentare la imobil, respectiv construirea unei uşi la un beci şi executarea unui panou frontal pentru uşa de acces în locuinţă, lucrări pentru care a solicitat şi primit suma de 2.200 de lei şi pe care nici nu le-a executat şi nici nu a restituit banii primiţi în contul lor, provocând un prejudiciu de 3.050 de lei persoanei vătămate”, au spus anchetatorii.

 

Bogdan Netedu, acuzat că a mai păcălit o persoană

 

Oamenii legii au mai spus că, pe 2 şi 8 septembrie 2020, sub pretextul că-i va efectua lucrări de tâmplărie PVC, respectiv că va monta o uşă de termopan la un imobil, Bogdan Netedu a pretins şi primit de la persoana vătămată sumele de 350 şi, respectiv, de 300 de lei, lucrări ce nu au fost executate şi nici nu a restituit banii primiţi, provocându-i persoanei vătămate un prejudiciu de 650 de lei.

La audieri, ieşeanul a fost de acord să dea declaraţie şi a recunoscut săvârşirea faptei pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată, solicitând ca judecata să se desfăşoare numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale şi a înscrisurilor prezentate de părţi, potrivit procedurii în cazul recunoaşterii învinuirii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.